Prognoza meteo: Ce fenomene violente se anunţă la începutul verii. Unde lovesc vijeliile şi grindina, cât de frig se aşteaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Început de vară ploios FOTO S.I.

Vremea va rămâne instabilă în continuare, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Nici începutul verii nu aduce vreme mai bună. Nivelul precipitaţiilor va fi excedentar la nivelul întregii ţări până pe 10 iunie.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), sâmbătă avem parte tot de vreme severă. Se va răci faţă de ziua precedentă în jumătatea de nord-est a ţării, unde înnorările vor fi accentuate şi, mai ales în cursul zilei, se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În celelalte regiuni, valorile termice vor mai creşte uşor faţă de intervalul anterior, cerul va fi variabil, fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe arii restrânse, cu precădere după-amiaza, iar vântul va sufla slab până la moderat. Izolat vor fi condiţii de grindină şi cantităţi de apă mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 8 şi 16 grade.

Duminică se mai încălzeşte, dar cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza şi la începutul nopţii în est, sud-vest şi zona de munte, unde local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala cu totul izolat. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă pot fi izolat mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 22 şi 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 17 grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 13 mai - 10 iunie 2019. Conform ANM, în prima perioadă de prognoză gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere. La început în regiunile vestice şi sud-vestice, în zonele de deal şi de munte. Ploile nu vor ocoli însă nici regiunile centrale şi central-sudice.

Instabilitatea atmosfericã se va manifesta prin accentuarea temporarã a înnorărilor, averse şi descãrcãri electrice, iar pe spaţii mici se vor acumula cantitãţi de apã mai însemnate şi vor fi posibile cãderi de grindinã.

Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 13 grade.

Astfel, pe parcursul săptămânii 13 - 19 mai, regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în vestul şi sud-vestul României, potrivit ANM. Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sudvestice.

Vremea 13 - 20 mai 2019

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sudvestice

Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în vestul şi sud-vestul României precum şi la munte.

Prognoza meteo 20 - 27 mai 2019

Temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general excedentare în nordul şi nord-vestul teritoriului, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână.

Vremea 27 mai - 3 iunie 2019

Temperaturile medii ale aerului vor fi în general apropiate de cele specifice acestei perioade.

Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în sud-vestul ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Prognoza meteo 3 - 10 iunie 2019

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi uşor excedentare, local, în regiunile montane şi apropiate de normalul perioadei în rest.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco