Prognoza meteo: Când se întoarce iarna. Unde lovesc ploile şi lapoviţa şi cât de frig se anunţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea se încălzeşte în cea mai mare parte a ţării, fiind prognozate temperaturi peste normalul perioadei. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), cerul va fi variabil şi sunt posibile ploi în extremitatea de sud-est a teritoriului şi în nord-vest. De marţi vine frigul.

În Maramureş şi în nordul Transilvaniei, sunt posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 4 şi 10 grade. Dimineaţa şi noaptea, local va fi ceaţă. 

  

De luni începe să se răcească uşor. Valorile termice vor fi mai scăzute decât în ziua precedentă, dar în cea mai mare parte a ţării vremea se va menţine caldă pentru începutul lunii februarie. Nebulozitatea joasă de tip stratiform va persista în Moldova şi local în Muntenia, unde pe arii restrânse vor fi ploi slabe sau burniţă. În celelalte regiuni înnorările vor fi temporare, iar ploi slabe se vor semnala îndeosebi în vest şi sud-vest. În zonele joase, mai ales la începutul zilei, local va fi ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificãri în zona montană înaltă.Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 3 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 7 grade.

De marţi, vremea va intra într-un proces de răcire, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în jumătatea de sud a teritoriului. Valorile termice vor continua să scadă uşor, însă se vor menţine mai ridicate decât mediile multianuale, cu precădere în centrul şi sud-estul ţării. Cerul va fi mai mult noros în vestul, nord-vestul şi sud-vestul teritoriului, unde local va ploua slab, iar pe crestele montane vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În zonele joase de relief, mai ales dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă şi trecător burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în cursul zilei la munte, în masivele sud-vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între 3  grade in nordul Moldovei şi 12 grade in Transilvania, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 4 grade. BUCUREŞTI Cerul va avea înnorări, iar mai ales dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă şi trecător de burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar minimă va fi de 1...3 grade.

Vremea va deveni în general închisă, miercuri, şi se vor semnala precipitaţii în sud şi sud-est şi pe arii mai restrânse în restul ţării. Acestea vor fi mai ales sub formă de ploaie ziua şi mixte pe parcursul nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în est şi în nord-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 3 grade.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”