Probleme. Feribotul dintre Călăraşi şi Silistra, ţinut la mal de o hârtie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Circulaţia între cele două maluri ale Dunării, blocată

După ce în urmă cu 3 ani, circulaţia între cele două maluri ale Dunării s-a blocat, feribot-ul din Călăraşi şi Silistra nu poate fi repus în funcţiune din cauza unor avize. De mai bine de 6 luni se aşteaptă concesionarea activităţii.


Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi a anunţat că în maximum 2 săptămâni se vor finaliza discuţiile cu partea bulgară, după ce se vor obţine autorizaţii de la Administraţia Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu. ”Avem discuţii cu bulgarii, însă ei au cerut să fie schimbat locul şi vor ca trecerea să se facă numai pe teritoriul românesc. Doar că înţelegerea depinde de nişte autorizaţii pe care le aşteptăm de la Giurgiu”, a anunţat Filipescu.

8,3 milioane de euro, linia de transport

Inaugurarea linei de feribot dintre Călăraşi şi Silistra, care s-a realizat cu o finanţare de aproximativ 8,3 milioane euro, n-a avut succesul scontat. Blocajul apărut în 2011 s-a datorat neînţelegerilor între operatorii de transport de pe cele două maluri. Ca să resusciteze afacerea, CJ, proprietarul feribot-ului pentru care s-au plătit 600.000 de euro, caută acum investitori care să preia platforma de transport şi să se reia traversarea Dunării. Deschiderea liniei de la Călăraşi urma să dea posibilitatea cetăţenilor să circule civilizat şi în condiţii optime între cele două ţări, reducându-se cu 300 kilometri traseul de tranzit rutier spre Orientul Apropiat pe relaţia Bulgaria – România – Moldova – Ucraina şi mai departe către ţările Baltice şi Scandinave.
 

Vă recomandăm şi:

Feribotul dintre Călăraşi şi Silistra, intrat la apă, va fi pus pe linia de plutire

UPDATE: Un feribot cu 350 de pasageri la bord s-a scufundat în apropiere de coasta de est a Papua Noua Guinee. Doar 28 de supravieţuitori

VIDEO Cel puţin 57 răniţi într-un accident de feribot produs la New York

Doi morţi şi 22 de dispăruţi, într-un naufragiu al unui feribot, în Filipine

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate