Proaspeţii absolvenţi, aşteptaţi să depună dosarele pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj. Ce acte sunt necesare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În termen de 60 de zile de la absolvire, adolescenţii sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă pentru a beneficia de servicii personalizate în vederea integrării pe piaţa forţei de muncă.

Înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă şi obligatorie în vederea obţinerii facilităţilor acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Astfel, absolvenţii instituţiilor de învăţământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă în raza cărora îşi au domiciliul, beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum şi de facilităţi financiare.

Actele necesare pentru înregistrarea absolvenţilor în evidenţele agenţiilor teritoriale ca persoane în căutarea unui loc de muncă, sunt: actul de identitate, în original şi copie; actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie; adeverinţa medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana, în vârstă de minimum 16 ani, care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

Absolvenţii de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă. Potrivit prevederilor Ordinului nr. 3.220/19 februarie 2018 al Ministrului Educaţiei Naţionale 'cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 31 mai 2019'. Elevii care nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidenţele agenţiei în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigenţă, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”