Primăria începe tratamentele pentru stârpirea dăunătorilor din garduri vii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate insectele care vieţuiesc în parcurile şi în vegetaţia din oraş sunt în pericol. Autorităţile locale încep sâmbătă, 24 septembrie, tratamentele pentru combaterea dăunătorilor vegetaţiei.


Astfel, în perioada 24 – 28 septembrie se vor efectua tratamente în aliniament, atât cu avionul cât şi terestru pentru combaterea tuturor dăunătorilor vegetaţiei de aliniament, gardurilor vii, a pomilor şi arbuştilor ornamentali ai municipiului Călăraşi. În funcţie de condiţiile meteorologice, insecticidele se vor aplica după următorul program: tratamentul avio va fi aplicat în intervalul orar  06.00 – 12.00, iar cel terestru, între orele 23.00 şi 03.00.
    
„Substanţele active ale produselor utilizate pentru tratamentele în aliniament  sunt: Lambdacihalothrin, Cipermethrin şi Zeta – cipermethrin, acestea fiind omologate de  Comisia Naţională pentru Produse de Protecţie a Plantelor.Precizăm că tratamentele se vor desfăşura în condiţii corespunzătoare, pe raza municipiului Călăraşi, respectând prevederile legale de protecţie a mediului, a sănătăţii şi securităţii populaţiei”, a anunţat Primăria Călăraşi.  
 

Vă recomandăm şi:

Începe dezinsecţia. Tratamentul pentru stârpirea ţânţarilor se va aplica în perioada 18-20 mai

Deratizarea, dezinfecţia şi dezinsecţia în Capitală vor fi făcute de o firmă privată pentru 340 de milioane de lei pe opt ani

Ce este şi cum se manifestă virusul Zika

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine