Peste 600 de amenzi, aplicate în 3 zile, cele mai multe nereguli, pe şosele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a înteţit controalele FOTO Adevărul

Pentru descurajarea faptelor antisociale, poliţiştii au acţionat suplimentar la acest sfârşit de săptămână. Astfel, în perioada 3 – 6 martie, aproape 300 de oameni ai legii au fost în teren.

În urma activităţilor, au fost constatate 20 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), dintre care 16 în flagrant delict.  Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 694 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 256.126 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 2.346 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 88 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 şi 25 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

441 de sancţiuni pentru şoferi

Nici pe şosele, nimeni nu a fost iertat. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi iar, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, au aplicat 441 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 9 pentru consum de alcool, 60 pentru viteză neregulamentară şi 6 pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 24 de permise de conducere şi au retras 7 certificate de înmatriculare.
 

Vă recomandăm şi:

Anchetă la Primăria Gălbinaşi, după ce un localnic s-a certat cu asistentul social

Scandal. Un bărbat care a ameninţat şi a înjurat un poliţist a fost arestat 30 de zile

Scandal. Un bărbat care a ultragiat un poliţist la Olteniţa a fost arestat

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?