Patru persoane, izolate la domiciliu după ce s-au întors din Italia. Pacienţii nu prezintă simptome de coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 4 persoane sunt izolate la domiciliu, de 2 zile, în judeţul Călăraşi, după ce s-au aflat în zone din Italia unde sunt numeroase cazuri de infectare cu coronavirus. Conform directorului executiv al Direcţiei de Sănătate Publică din Călăraşi, Cezar Rădulescu, în prezent nu există niciun caz confirmat de coronavirus în judeţul Călăraşi. Cu toate acestea, autorităţile spun că sunt pregătite să intervină dacă situaţia o va impune.

Cele patru persoane se află în izolare la domicliu pentru 14 zile, timp în care vor fi monitorizate de DSP şi de medicul de familie. Niciuna dintre cele patru persoane nu prezintă simptome, însă măsura a fost necesară ca urmare a călătoriei în zonă de risc. Zilnic sunt întocmite chestionarele privind starea de sănătate"', a precizat Cezar Rădulescu. Autorităţile din Călăraşi sunt pregătite să intervină în cazul apariţiei vreunei îmbolnăviri. "'Avem echipamente pentru persoanlul medical, măşti şi tot ce este necesar. În judeţul Călăraşi există şi 2 centre de carantină. De asemenea, Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă dispune de 25 de paturi. Să sperăm că situaţia va fi ţinută sub control. În cazul în care ne confruntăm cu un astfel de caz vom face monitorizare la noi sau vom îndrepta pacientul către Matei Balş. Populaţia trebuie îndemnată să respecte regulile de igienă, spălatul pe mâini cât mai des şI evitarea călătoriilor în zonele focar. De asemenea, facem apel la calm şi la înţelegere către oameni, pentru că deja s-a creat o panică generală", a spus Rădulescu.

La nivel naţional sunt peste 4.000 de locuri de carantină, în 125 de locaţii. Până în prezent, în România nu s-a confirmat niciun caz de infecţie cu coronavirus, luni seară nemaifiind în lucru alte teste. Ministrul Sănătăţii a spus că alte aproximativ 1.000 de persoane sunt izolate la domiciliu. De asemenea, directorul Institutului "Matei Balş", Adrian Streinu-Cercel, a declarat că nu este niciun caz de infectare confirmat în România şi că nu mai sunt în lucru teste la acest moment, cele făcute fiind negative.

Mai multe pentru tine:
Răsturnare de situație în cazul morții Andreei Cuciuc. Ce ascundea familia? Acuzații și dezvăluiri incredibile despre moartea adolescentei la Balul Bobocilor. La ce presiuni a fost supusă familia
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025 la Various Brands: outfit complet de iarnă pentru femei, cu cea mai mare reducere. Idei de cadouri pentru sărbători
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Black Friday toată luna la Mobila Laguna: reduceri care depășesc 70% și economii de peste 6.000 de lei pentru cumpărători
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Cele mai bune oferte la încălțămintea de iarnă: economisește peste 50% pe Otter înainte de Black Friday
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Salariul pe care îl încasează un român, în Elveția: „Acum muncesc la pește congelat. 3 luni am fost în probe”. Ce cheltuieli lunare are?
Există 21 de tipuri diferite de penisuri, spun studiile. Cum să ai parte de plăcere maximă, indiferent de formă
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți