Parcul Dumbrava, un pericol pentru călărăşeni FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă nu este singurul parc în care curăţenia este precară, acesta este cel mai murdar. Pe lângă asta, în urma ploilor căzute în ultima perioadă, buruienile din spaţiile verzi au ajuns să crească foarte mult. Apariţia buruienilor favorizează înmulţirea tânţarilor şi a căpuşelor care pot provoca boli grave, avertizează medicii.

Ploile din ultima perioadă au făcut ca buruienile din spaţiile verzi să crească foarte mult. Deşi la prima vedere acest lucru nu ne deranjează decât vizual, înmulţirea haotică  a buruienilor duce implicit la înmulţirea tânţarilor şi a căpuşelor, foarte periculoase pentru cei mici, dar şi pentru oamenii în vârstă. „Căpuşele se dezvoltă foarte bine în iarba, şi chiar şi cei care nu au câini se pot infecta, şi în special copiii. Înţepătura de căpuşă dă boala Lime, care are manifestări cutanate şi cardio-vasculare, greu de depistat“, ne-a explicat medicul epidemiolog, Camelia Truică.  

Buruienile au umplut parcul

Trei cazuri de West-Nile

Pe lângă înmulţirea căpuşelor, buruienile foarte mari duc şi al înmulţirea tânţarilor, care era deja o problemă în oraşul nostru. Pe lângă faptul că sunt foarte enervanţi, aceştia sunt şi purtători ai virusului West Nile. „Anul trecut, am avut în judeţ trei cazuri de West Nile. Tânţarii sunt cei care poartă acest virus, care, deşi la marea majoritate are o simptomatologie foarte uşoară, sunt şi persoane la care se dezvoltă meningita şi este afectat sistemul nervos central“, ne-a precizat Camelia Truică.

Gunoaie cât vezi cu ochii

În Parcul Dumbrava, cel mai mare parc din oraş, gunoaiele îţi ies în cale. Pe lânga iarba sufocant de mare mai poţi găsi aici sticle de bere, ambalaje, chişoace, doze de suc şi cioburi în care cei mici se pot tăia cu uşurinţă, pentru că sunt „mascate“ de buruieni. Oamenii cred că principala vinovată pentru această situaţie este Primăria, deoarece nu amplasează coşuri de gunoi lângă băncuţele din parc.

„Sunt dezamăgit de felul în care arată parcul. Cred că Primăria ar trebui să facă mai multă curăţenie şi să amplaseze coşuri de gunoi lângă fiecare băncuţă. Aşa este foarte urât. În plus, aici se văd clar sticle de bere şi gunoaie care sunt de cel puţin o săptămână. Poate dacă ar tăia iarba le-ar vedea“, spune nemulţumit Bogdan Frâncu (26 de ani) , jurist.

Un alt tânăr care se plimbă prin parc a zărit şi el gunoaiele şi împărtăşeşte aceeaşi opinie cu a lui Bogdan. „Se vede că nu s-a mai făcut curăţenie în acest parc de o lună. Când a venit Regele Mihai era curăţenie lună în Parcul Central, dar aici... nepăsare“, spune Mădălin Zamfir (25 de ani), şofer.

Coşuri de gunoi dărâmate

Constantin Ciobanu (17 ani), elev, spune că îi este teamă să intre prin iarbă de frica căpuşelor. „Sunt foarte periculoase. Primăria este vinovată de faptul că nu taie iarba, şi oamenii pentru că aruncă pe jos. Ce-i drept, nu prea sunt nici coşuri de gunoi. Acesta este dărâmat“, arată tânărul către un coş pentru gunoi răsturnat. „r trebui şi oamenii să fie mai educaţi şi să înveţe să arunce la coş ambalajele, nu pe jos“, spune prietena acestuia, Cristina Isvoranu (16 ani), elevă.

Citiţi mai multe despre acest subiect în ediţia de azi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort