Obiceiuri populare în luna lui Brumar, când se dezlănţuie spiritele rele. Care sunt cele mai importante sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii aprind focuri uriaşe pentru a alunga răul FOTO Adevărul

Cea de-a unsprezecea lună a anului, numită popular şi “Brumar”, este încărcată de tradiţii şi obiceiuri, iar lumea satului îşi împarte existenţa între munca la câmp şi sărbători.

Din punct de vedere religios, luna noiembrie are în centru sărbătoarea sfinţilor creştini Mihail şi Gavril şi se încheie cu sărbătoarea Sfântului Andrei, o divinitate precreştină, personificare a lupului, peste care creştinismul a suprapus pe Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, ocrotitorul României.

În calendarul lucrărilor agricole, în această perioadă sunt însămânţate toate grânele de toamnă şi totul este gata pentru iernat.  Noiembrie începe în aceeaşi zi a săptămânii ca şi martie în fiecare an şi ca februarie, cu excepţia anilor bisecţi. Primele zile ale lui noiembrie sunt respectate cu sfinţenie în calendarul popular. În prima săptămână, cunoscută de bătrâni ca ”Săptămâna Miriştei” se ară pământul şi se pregătesc însămânţările de primăvară.

A doua săptămână are în centru sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, cei cu puteri ocrotitoare asupra gospodarilor şi a turmelor de oi. Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc la 8 noiembrie pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, cu aripi şi purtători de săbii, conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre Rai. În tradiţia populară se spune că această zi reprezintă hotarul dintre toamnă şi iarnă.

Divinităţi care apără casele de foc

Cea de-a treia săptămână este denumintă tradiţional ”Săptămâna Filipilor de Toamnă”. Se spune că în această săptămână lupii încep să se împerecheze. Conform volumului Tradiţii şi obiceiuri româneşti, coordonat de editura Flacăra, legenda spune că Filipii au fost apostoli aruncaţi într-o groapă cu lupi, de unde au scăpat nevătămaţi, prin credinţă. Se zice şi că Filipii au fost şase fraţi rătăcitori, cu puterea de a-i poci pe cei care nu îi cinsteau. Ei apără casele de foc, de lupi, şerpi şi primejdii.

În luna noiembrie avem mai multe zile închinate lupilor şi care poartă numele de Filipii de Toamnă: Ziua lupului- 13 noiembrie, Grădineţii- 13-16 noiembrie, Filipul cel Şchiop- 21 noiembrie şi Sfântul Andrei- 30 noiembrie. Se spune, conform unei superstiţii, că, de Filipi, nu e bine să torci, tot pentru că vin lupii.

De fapt, cele mai importante interdicţii din aceste zile au rolul de a ţine lupii departe de casă. Astfel, se lipeşte gura sobei pentru ca astfel să se lipească, ritualic, şi gura lupului. Femeile nu au voie nici să coasă, să ţeasă, să macine sau să dea cu împrumut.

Petreceri cu mâncare şi băutură

La 14 Noiembrie este Lăsatul Secului de Crăciun, prilej cu care se petrece cu multă băutură şi mâncare şi nu se lucrează pentru a se proteja vitele de lupi şi şerpi. Despre ritualuri de purificare şi reînnoire a timpului, folcloristul Ion Ghinoiu consemnează în „Sărbători şi obiceiuri româneşti”:

„Lăsatul secului, sărbătoare nocturnă (13/14 noiembrie) care deschide Postul Crăciunului de şase săptămâni (15 noiembrie-24 decembrie), ocaziona petreceri familiale cu mâncare şi băutură din abundenţă. În aceste zile celebrau Filipii de Toamnă prin alungarea spiritelor rele prin zgomote şi împuşcături, ungerea cu usturoi a uşilor, porţilor şi ferestrelor, îmbunarea păsărilor, în special a vrăbiilor, cu resturile alimentare rămase de la ospăţul nocturn, ca să nu strice roadele recoltelor, întoarcerea vaselor din casă cu gura în jos ca să nu se ascundă în ele spiritele malefice, aflarea ursitei, preziceri despre rodul holdelor”. Această zi este ţinută doar de către femei, nefiind permis să lucreze altceva, decât să gătească.

Animalele capătă puteri miraculoase

Conform specialiştilor în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi, a patra săptămână sau săptămâna Ovideniilor se referă la noaptea de Ovidenie(la noi în noiembrie se prăznuieşte intrarea Maicii Domnului în biserică) când cerul se deschide şi animalele au puteri miraculoase. În noaptea Ovideniei se deschide cerul, iar strigoii umbla nestingheriţi pe afară. Tot această săptămână mai este cunoscută şi ca săptămâna lui Andrei, despre care se spune că îngheaţă apa şi coase răul.

Din străbuni, oamenii păstrează tradiţia şi ung ferestrele şi porţile cu usturoi. În noaptea de Sfântul Andrei se spune că spiritele morţilor bântuie prin locurile în care au trăit, iar fetele de măritat îşi văd ursitul în vis. În noaptea de 29/30 noiembrie se crede că locuinţele sunt păzite de strigoi, dacă oalele şi cănile sunt întoarse cu

gura în jos şi dacă cenuşa caldă e scoasă din sobă.

Răspântie a tradiţiilor

La graniţa dintre toamnă şi iarnă, luna noiembrie este luna de răspântie a tradiţiilor exprimată de numeroasele sărbători precreştine dedicate lupilor, strigoilor şi altor fiinţe fantastice malefice.

“Caracterizată printr-o complexitate deosebită a actelor rituale legate de muncile pastorale şi casnice, cu elemente de cult al morţilor şi acte de influenţare magică a norocului în viaţă şi în căsnicie, sărbătoarea Sf. Andrei este răspândită pe întreg teritoriul ţării.

Începutul sezonului rece, al frigului şi întunericului, precum şi activitatea tot mai accentuată a lupilor, sunt semne ale haosului care preced venirea Anului Nou. Această zi este una propice pentru acte divinatorii şi vrăji de ursită, previziuni meteorologice, la fel ca la sărbătorile mari care marchează un început. Figura centrală a acestei sărbători este Sântandrei, o divinitate precreştină, personificare a lupului, peste care creştinismul a suprapus pe Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, ocrotitorul României”, explică Ania Moldoveanu, analist-etnolog CIMEC.

La sfântul Andrei începe iarna

Ziua Sf. Andrei marchează începutul iernii, fiind cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Sântandrei Cap-de-Iarnă. Terminarea timpului autumnal este serbat la 30 noiembrie, cu unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular, Ajunul Sf. Andrei. Este momentul în care, după credinţele populare, se pogoară pe pământ sfinţii patroni ai lupilor, Petru şi Andrei, şi se dezlănţuie forţele malefice reprezentate de strigoi şi de lupi.

Vă recomandăm şi:

Obiceiuri de Lăsatul Secului, sărbătoarea care vesteşte intrarea în marele post al Paştelui. De ce se fac plăcinte pentru soacre şi cum se alungă duhurile rele

Superstiţii de Sfântul Dumitru. Ziua când se usucă plantele şi căldura intră în pământ. Ce să faci ca să fii sănătos

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea