Nouă şoferi, depistaţi în trafic în timp ce efectuau curse ilegale de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 1 – 4 august, în cadrul acţiunii pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, poliţiştii au depistat 9 autovehicule ce efectuau, în mod ilegal, transport contra-cost de persoane, fiind dispuse 5 imobilizări de autovehicule folosite de „piraţi”.

Poliţiştii călărăşeni au controlat peste 400 de autovehicule, fiind aplicate 73 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 8 la O.U.G. nr. 195/2002, 9 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi 56 de sancţiuni contravenţionale la alte acte normative.

Totodată, au fost efectuate 282 de testări cu aparatul etilotest, iar ca măsura complementară în cazul a 5 şoferi s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului pentru o perioadă de 6 luni, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.

În activităţi, alături de poliţişti rutieri, de ordine publică, de investigarea criminalităţii economice şi de la transporturi, au fost angrenaţi şi specialişti ai Registrului Auto Român şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă. La nivel naţional, acţiunile pentru combaterea ilegalităţilor din domeniu continuă.

Mai multe pentru tine:
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice