Nouă chioşcuri de ziare, aparţinând Rodipet, amplasate ilegal, ridicate de Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chioşcurile de ziare aveau contractele expirate de un an Foto: Arhivă Adevărul

Nouă chioşcuri de ziare, care au aparţinut Rodipet, şi care se aflau amplasate ilegal pe domeniul public încă din data de 2 mai 2011 când expiraseră contractele, au fost ridicate de Primărie. Serviciul de Urbanism şi Amenjarea Teritoriului, Compartimentul Autorizări-Contracte împreună cu Poliţia Locală au dispărut din peisajul citadin.

Cele 9 contracte de concesiune a suprafeţelor de teren ocupate de aceste chioscuri au fost iniţial încheitate între Primăria Municipiului Călăraşi şi S.C. Rodipet S.A., şi ulterior preluate de către S.C. Network Press Concept S.A. Acestea au încetat de drept prin ajungere la termen la data de 2 mai 2011. Autorităţile locale spun că ridicarea acestora a avut loc după ce S.C. Network Press Concept S.A. a fost în mod repetat invitată şi chiar somată să elibereze terenurile de aceste construcţii. Se pare că ultimul avertisment a avut loc pe data de 30 iulie 2012. „Aceeaşi firmă care, deşi i s-a solicitat prezenţa unui delegat, nu a trimis pe nimeni, mai deţine un contract de concesiune pentru un alt chioșc de distribuţie ziare ce expiră pe data de 15 august 2013. După preluarea terenurilor eliberate, acestea vor fi scoase la licitaţie”, a anunţat Primăria Călăraşi printr-un comunicat.


Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online