Ninsoare şi ploaie îngheţată pe A2. Un autocamion a derapat şi a intrat în şanţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trafic îngreunat pe Autpstrada Soarelui marţi dimineaţă din cauza vremii nefavorabile. Conform poliţiştilor de la centrul Infotrafic pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, la kilometrul 23, pe sensul de mers către litoral, în zona localităţii Brăneşti, judeţul Ilfov, şoferul unui autocamion a derapat pe carosabilul acoperit cu zăpadă, capul tractor intrând în şanţ, iar remorca ocupând banda de urgenţă şi jumătate din prima bandă.

În urma accidentului nu au rezultat victime, iar circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă până la degajarea drumului, iar valorile de trafic sunt reduse la această oră. 

"Referitor la condiţiile meteo-rutiere, informăm că ninge până la kilometrul 40, de la 64 până la 100 plouă, iar între 105 şi 160 ploaia este îngheţată, existând astfel riscul de depunere a poleiului.  

Conduceţi cu atenţie, reduceţi semnificativ viteza, păstraţi în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte şi nu frânaţi sau viraţi brusc, încercând să utilizaţi frâna de motor", avertizează oamenii legii.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie