Mutilarea Bucureştiului în Epoca de Aur. Marele Bulevard Victoria Socialismului era prea scurt. Ceauşescu l-a prelungit
0Tăvălugul demolărilor în perioada comunistă a făcut Bucureştiul să arate ca după bombardament. Clădiri istorice au căzut sub lama buldozerelor dirijate de dictatorul Nicolae Ceauşescu.
Acestea au cuprins o suprafaţă egală cu cea a oraşului Veneţia din Italia sau cu cea a trei arondismente ale Parisului.
În “Analele Sighet 10: Anii 1973-1989: Cronica unui sfarsit de sistem, comunicări prezentate la Simpozionul de la Memorialul Sighet (5-7 iulie 2002), Editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2003” sunt prezetnate mărturii cutremurătoare despre cea mai neagră perioadă a Capitalei României.
Specialişti care au luat parte la raderea de pe faţa pământului a unor dintre cele mai frumoase imobile de patrimoniu au povestit cum dădea Ceauşescu ordinele cele mai aberante:
„În 1985 Casa Poporului este înălţată cu structura şi zidurile „la roşu“, cum spunem noi, constructorii, adică în stadiul de execuţie fără finisaje. Urcat pe terasa „Casei Poporului“ la peste 100 m înălţime, Ceauşescu a constatat că, privit de la înălţime, marele său „Bulevard al Victoriei Socialismului“ era prea scurt ca lungime, faţă de ambiţiile sale faraonice şi a hotărât să fie prelungit.
Atunci a mai fost aplicată în premieră mondială o altă metodă pentru a-l face pe genialul conducător să priceapă pe viu ceea ce nu era capabil să citească din planuri.
Au fost făcute una cu pământul
Din dispoziţia activiştilor, topografii au trasat cu teodolitul axul prelungirii actualului Bulevard al Unirii de la Piaţa Unirii mai departe spre est, până spre actuala Piaţă Alba-Iulia.
Întregul cartier fiind încă nedemolat, s-a fixat un şir de baloane mari, roşii deasupra acoperişurilor.
După ce a aprobat traseul prelungit cu încă doi kilometri, teritoriul supus demolărilor s-a extins pe un teritoriu uriaş ce a cuprins cartierele Căuzaşi, Văcăreşti, Pitagora, Nerva Traian, Theodor Speranţia, Calea Dudeşti şi o parte din străzile Popa Nan şi Calea Călăraşilor.
După 1985 au căzut bisericile Nicolae-Sârbi, Sf. Nicolae Jitniţa, Hala Unirii şi primul institut medico-legal din lume: Institutul „Dr. Mina Minovici“.
În 1986 este demolat unul dintre cele mai strălucite monumente ale patrimoniului nostru naţional: Mănăstirea Văcăreşti, ctitorie a lui Nicolae Mavrocordat având la data demolării o vechime de 270 de ani! În 1987 cad sub lama buldozerelor Bisericile Sfânta Vineri, Sf. Spiridon Vechi, Biserica Olteni şi Teatrul de Operetă din Piaţa Senatului”, se arată pe site-ul memorialsighet.ro.
40.000 de oameni, alungaţi din casele lor
Furia demolărilor nu s-a oprit însă aici. Au fost făcute una cu pământul tot ce stătea în calea Bulevardului Victoria Socialismului, un proiect uriaş realizat la comanda fostului dictator.
Însemnările prezentate de specialişti pe situl memorialsighet.ro sunt cutremurătoare:
„Demolările din Bucureşti au cuprins o suprafaţă egală cu cea a oraşului Veneţia din Italia sau cu cea a trei arondismente ale Parisului. Au fost demolate 20 de biserici şi mănăstiri şi au fost translate alte opt.
Au fost distruse cartiere întregi cu 10.000 de locuinţe şi 40.000 de oameni au fost alungaţi din casele lor.
Ca în vremuri de război sau de asediu, vechii locatari ai caselor demolate au fost încărcaţi cu avuţia lor în camioanele armatei şi au fost mutaţi în blocuri periferice în care nu se uscase încă tencuiala şi nu funcţionau încă instalaţiile interioare.
Noul centru civic inspirat şi copiat după „ctitoriile“ altui dictator comunist, Kim Ir Sen (care a realizat în Coreea de Nord un centru gigantic asemănător, bazat tot pe umilinţa şi mizeria populaţiei) a reprezentat o dramă socială de proporţii şi o pierdere ireparabilă de patrimoniu construit.
Conform indicaţiilor lui Ceauşescu, nici o clădire veche, nici un monument, nici o biserică nu erau demne să facă parte din Centrul Civic al Victoriei Socialismului. Absolut toate monumentele istorice de pe traseu au fost sau demolate, sau au fost translate şi mutate în locuri dosnice”.
O armată de oameni, mobilizată pe şantier
Noul centru socialist al Bucureştilor, se arată în documentele prezentate pe site-ul memorialsighet.ro, a fost precedat de o dramă de mari proporţii pentru populaţia strămutată. Costurile pe care le-a înghiţit acest uriaş şantier, la care a lucrat aproape un deceniu o armată de 100.000 de oameni, s-au răsfrânt direct asupra sărăciei, mizeriei şi umilinţei la care a fost supusă întreaga populaţie a României.
La o ţară cu numai 22 milioane de locuitori, tronând peste tot ansamblul, a rămas ca un simbol al totalitarismului şi despotismului comunist uriaşa şi urâta Casă a Poporului. Considerată cea de a doua clădire administrativă din lume, după Pentagon, cu cei 270 m lungime, 240 lăţime, 84 m înălţime şi o suprafaţă desfăşurată de 265.000 mp. Pe seama mizeriei în care am trăit, s-au finisat 26,5 hectare de încăperi, săli, scări, coridoare pardosite cu marmură, parchete scumpe şi mochetă, cu tavane în casete, pereţi îmbrăcaţi în lambriuri de lemn şi tapete de mătase, cu 4.000 de candelabre din cristal, la nivelul celor mai somptuoase palate ale lumii.
Vă mai recomandăm şi:
Medic, mesaj pentru premierul Cîţu: Ce faceţi e nebunie curată, este criminal! O spun ca psihiatru