Misiune pe cod portocaliu. Trei gravide în travaliu, scoase din nămeţi şi duse în siguranţă la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de salvatori din judeţul Călăraşi au intervenit, începând de marţi seară, pentru rezolvarea situaţiilor de urgenţă. Codul portocaliu de viscol i-a pus în gardă pe militarii de la ISu care au reuşit să ducă la bun sfârşit 31 de misiuni. Cele mai dificile intervenţii au fost pentru preluarea a 3 gravide, aflate în travaliu.


O şenilată  de la ISu, încadrată cu asistent medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Călăraşi, a intervenit în localitatea Lehliu Sat, pentru transportul la spital a unei femei însărcinate, aflată în travaliu.Aceeaşi intervenşie dificilă, pe viscol puternic şi ger cumplit, a avut loc şi în localităţile Luica şi Frumuşani. Conform purtătorului de cuvânt al ISu Călăraşi, femeile au ajuns în stare bună la spital şi au fost preluate de personalul medical.

De asemenea, militarii au deblocat din zăpadă 31 de autoturisme şi două tiruri, 54 de persoane din aceste vehicule fiind salvate. Toate autovehiculele aflate în deplasare pe A2 au fost scoase în siguranţă de pe autostradă şi şi-au continuat deplasarea către destinaţii, nicio persoană nu a rămas blocată.

Din cauza vremii nefavorabile, la această oră circulaţia fluvială pe Dunăre este suspendată, porturile Călăraşi şi Olteniţa închise. În judeţul Călăraşi nu se înregistrează localităţi fără energie electrică sau fără apă din cauza ninsorilor puternice din ulteme 12 ore.

Vă recomandăm şi:

DN 4 Olteniţa-Bucureşti a fost redeschis. Opt drumuri rămân închise de viscol, nu se circulă nici pe Autostrada Soarelui

DN 4 Olteniţa-Bucureşti a fost redeschis. Opt drumuri rămân închise de viscol, nu se circulă nici pe Autostrada Soarelui

Restricţii de trafic spre Ostrov, punctul de frontieră de la graniţa cu Bulgaria

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”