Măsuri de fluidizare a traficului la frontieră. Ce puncte sunt operaţionale la graniţa cu Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Minivacanţa de Sfânta Maria pune pe jar poliţiştii de frontieră care preconizează o crestere a traficului în punctele de trecere, în special la la graniţele cu Bulgaria şi Ungaria.

În acest sens, Poliţia de Frontieră Română continuă să aplice măsurile aflate în competenţa instituţiei, dispuse de la începerea sezonului estival, pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ.

Pentru fluidizarea traficului, s-a suplimentat numărul poliţiştilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea acestora. Astfel, în această perioadă, peste 4.000 poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control a frontierei de stat.

“Menţionăm că la frontierele interne, formalităţile specifice se efectuează în comun cu autorităţile de frontieră ungare, respectiv bulgare, sens în care, în cadrul protocoalelor bilaterale, au fost contactate autorităţile statelor vecine in vederea stabilirii unor masuri comune de fluidizare a traficului, astfel încât controlul de frontieră să se desfăşoare cu operativitate”, a anunşat Poliţia de Frontieră.

În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria şi Bulgaria, iar cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borş şi Nădlac II, respectiv în Giurgiu şi Vama Veche, recomandăm participanţilor la trafic utilizarea şi a celorlalte puncte de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa de vest şi sud.

Ce puncte sunt operaţionale la graniţa cu Bulgaria

La frontiera româno-bulgară sunt 9 puncte de trecere ale frontierei cu specific rutier şi, în total, sunt disponibile, atât  pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe sensul de ieşire, câte 20/19 de benzi de control pe sens.

pe raza jud. Constanţa:

P.T.F. Vama Veche - Durankulak

P.T.F. Ostrov - Silistra

P.T.F. Negru Vodă - Kardam

P.T.F. Lipniţa - Kainardja pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcţionare este de la ora 08:00 la ora 20:00.

pe raza jud. Giurgiu:

P.T.F. Giurgiu - Ruse

pe raza jud. Dolj:

P.T.F. Bechet - Orjahovo

P.T.F. Calafat - Vidin

pe raza jud. Teleorman:

P.T.F. Turnu Magurele-Nicopole

P.T.F. Zimnicea-Sviştov

pe raza jud. Călăraşi:

P.T.F. Călăraşi / Chiciu

Anul trecut, în perioada minivacanţei de Sf. Maria, 11.08.2017 - 15.08.2017, au trecut frontiera peste 1.288.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, din care aproximativ633.000 pe sensul de intrare în ţară şi 655.000 pe sensul de ieşire din ţară, şi peste314.000 mijloace de transport. Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost cele din vestul ţării (440.000 persoane), din sud (peste 233.000), precum şi cele aeroportuare (peste 300.000 persoane).

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”