Lucrările pentru reabilitarea Poştei Vechi sunt în toi. Modernizarea costă 2,57 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de restaurarea a Poştei Vechi, monument simbol de pe malul Borcei, sunt în plină desfăşurare. Din septembrie 2018, de când a fost semnat ordinul de execuţie, s-au realizat  subzidiri şi radierul la aproximativ 85 % din suprafaţa clădirii. S-a efectuat placa de pardoseală a demisolului la aproximativ 85 % din suprafaţa clădirii şi s-au executat aproximativ 70 % din stâlpii lamelari în interiorul zidăriei existente la nivelul demisolului.

Investiţia se ridică la 2,57 milioane de euro, iar reabilitarea va fi gata în 2 ani. Banii provin din finanţare europeană. “Sperăm ca toate obiectivele noastre de atragere de bani europeni, pe cât mai multe  Programe Operaţionale şi Axe, să se concretizeze cu succes. Suntem primul municipiu reşedinţă de judeţ din regiune care depune proiect pe 4.1, aşa cum am fost şi prima primărie din regiune care am depus proiect pe actualul POR.

Este vorba de reabilitarea Poştei Vechi şi vreau să anunţ că luni, 10 septembrie, se va semna ordinul de începere a lucrărilor, ” a precizat Valentin Deculescu, administrator public, la data semnîrii contractului de execuţie a lucrărilor, pe 9 septembrie 2018..

În luna iulie 2018, Primăria a semnat contractul privind execuţia de lucrări a monumentului istoric Poşta Veche din municipiul Călăraşi, firmele câştigătoare fiind SC AlexCor Trading SRL Bucureşti, SC Rasub Construct SRL Slatina şi SC R.C.M. Costruzioni Italia. Contractul a fost atribuit în cadrul proiectului finanţat din Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritara 5 - „Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului natural şi cultural”, un proiect ce vizează redarea în circuitul turistic al patrimoniului cultural restaurat, precum şi obiectivului specific al Priorităţii de investiţii - 5.1. „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural”.

Contractul de lucrări are valoarea de 6.030.344,75 lei plus TVA, durată de execuţie fiind de 24 de luni, iar perioada de garanţie de 36 de luni.  Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 2,57 milioane euro din care Municipiul Călăraşi va asigura o cofinanţare de 2%.

”Proiectul privind restaurarea monumentului istoric Poşta Veche este primul contract cu finanţare europeană pe care îl semnăm pe actualul Program Operaţional Regional, după o evaluare a proiectului de peste un an. Am solicitat reprezentantului celor trei firme care execută lucrările respectarea cu rigurozitate a termenelor din contractul semnat şi îndeplinirea cu exactitate a obligaţiilor. Voi urmări îndeaproape execuţia lucrărilor şi nu voi accepta nicio abatere de la graficul de lucrări. Semnarea acestui contract este un alt pas pe care noi, echipa din conducerea Primăriei Călăraşi, îl facem în ceea ce priveşte angajamentele pe care ni le-am luat de a atrage cât mai mulţi bani europeni în municipiul Călăraşi”, a explicat primarul oraşului, Daniel Ştefan Drăgulin.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews