Leacul-minune din grădină. Când devine toxic pelinul, planta care tratează bolile de ficat şi ne scapă de fumat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Folosit pentru proprietăţile sale tămăduitoare încă din Evul Mediu, pelinul trebuie consumat cu mare atenţie, deoarece, în cantităţi mari, este toxic. Planta este interzisă cu desăvârşire gravidelor. Recunoscut pentru proprietăţile sale medicinale din vremuri străvechi, pelinul era folosit pentru ritualuri religioase greceşti şi romane, iar în Evul Mediu a devenit de fapt o plantă medicinală folosită în mănăstiri.


Planta nu era una pretenţioasă şi creşte pe terenurile necultivate, fiind uşor de recunoscut. Are miros înţepător, florile galben pal (în perioada iulie-septembrie) şi frunzele verzi pe faţă şi argintii pe dos. Specialiştii spun că pelinul este folosit îndeosebi pentru purificarea organismului nostru.

“Pelinul tratează diverse afecţiuni ale tractului gastro-intestinal, ale vezicii, ale rinichilor, probleme ginecologice, dermatite. Se pot face astfel spălături vaginale cu pelin, spălături ale tractului urinar, de asemenea, se pot pune câte 10 picături de ceai de pelin în fiecare nară atunci când sunteţi foarte răciţi. Pelinul este un dezinfectant minunat şi se foloseşte mai ales pentru arsuri de orice tip. Opărelile cu lichide fierbinţi, arsurile, chiar şi plăgile pot fi tratate cu ceai de pelin. Acesta curăţă şi usucă rana. Afecţiuni ale ficatului şi rinichilor, de asemenea, se tratează cu ajutorul pelinului”, explică dr. Cătălin Luca, medic internist, cu competenţă în apifitoterapie.  

Le vine de hac rănilor

Afecţiunile ficatului, pancreasului, bilei se tratează cu infuzie de ceai de pelin, consumată vreme de 21 de zile, câte 50 ml de trei ori pe zi. De asemenea, hepatita de natură infecţioasă se tratează cu ceai de pelin sau cu vin de pelin, spune medicul.

Tuberculoza, o boală încă prezentă în România zilelor noastre, se tratează cu ajutorul infuziei de rădăcină de pelin. Răcelile sunt foarte uşor tratate cu ajutorul ceaiului de pelin, care alungă cu succes şi tusea supărătoare. De asemenea, se ştie că pelinul mai are şi proprietăţi antitumorale, fiind folosit adesea în tratarea cancerului de esofag.

La nivel extern, pelinul tratează o serie de afecţiuni printre care insomniile şi migrenele, tratate foarte uşor cu ajutorul decoctului de pelin în care înmuiem un prosop şi înfăşurăm capul. De asemenea, rănile, tăieturile, traumele pielii, arsurile, plăgile, toate pot fi tratate cu ajutorul infuziei de pelin şi a pansamentelor cu pelin proaspăt, pisat”, spune medicul.

Când este periculos

Pelinul poate fi consumat sub diverse forme: capsule, evitându-se astfel gustul amar, tinctură, suc, ceai, sirop şi ulei. Medicii atrag însă atenţia că este o plantă periculoasă, dacă este consumată o perioadă îndelungată.

“ Pelinul este o plantă toxică în cantităţi mari, aşadar trebuie să fie folosită cu atenţie. Preparatele de pelin folosite în mod abuziv pot duce la intoxicarea organismului şi pot apărea astfel halucinaţii, spasme musculare. Curele trebuie să aibă pauze de minimum două luni, iar femeilor însărcinate le este strict interzis consumul de pelin!”, spune medicul.  

Vă recomandăm şi:

Tradiţii şi obiceiuri de Sânziene, când se deschid cerurile. Sărbătoarea care dă puteri magice florilor şi tămăduieşte bolnavii

Planta care ne scuteşte de cardiolog. Cum se poate transforma păducelul din aliat fidel în duşman feroce al inimii bolnave

Planta-minune care tratează depresia şi scade colesterolul. Ce alte miracole pentru sănătate mai produce „regina florilor“ - sfaturile medicilor

Ceaiul de tei, un excelent medicament, poate deveni toxic. De ce este interzis bebeluşilor, gravidelor şi şoferilor şi cum se prepară corect - explicaţiile medicilor

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată