La beci pentru contrabandă cu motorină. Şeful Vămii Călăraşi, Ion Voicu, arestat pentru 29 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Voicu, şeful Vămii Călăraşi, implicat în scandal

Şeful Vămii Călăraşi va petrece următoarele 29 de zile în arest. Magistraţii Tribunalului Călăraşi au emis vineri seară, mandate de arestare preventivă pe numele lui Ion Voicu, dar şi pentru alţi trei angajaţi ai instituţiei şi încă nouă persoane, sub acuzaţia de contrabandă cu combustibil, prejudiciul fiind estimat la patru milioane de euro.

Potrivit anchetatorilor, aceştia sunt acuzaţi că fac parte dintr-o grupare infracţională specializată în spălare de bani şi evaziune fiscală cu combustibil, prin sustragerea în totalitate sau în parte de la plata taxelor, impozitelor sau accizelor aferente, prin ascunderea beneficiarilor reali ai produselor petroliere, prejudiciul adus bugetului de stat fiind estimat la aproximativ patru milioane de euro. Decizia magistraţilor călărăşeni nu este definitivă, ea fiind atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti de către avocaţii suspecţilor. Pe numele altor trei persoane care se sustrag cercetărilor au fost emise mandate de arestare în lipsă, acestea fiind căutate de către poliţişti.

Citeşte şi: Şeful Vămii Călăraşi, reţinut de DIICOT. Ion Voicu, suspectat de implicare în dosarul "Motorina"

Citeşte şi: Ce avere are şeful Vămii Călăraşi. Ion Voicu, suspectat de evaziune fiscală de 5 milioane de euro, trăieşte modest şi are credite la bancă

Citeşte şi: UPDATE Şeful Vămii Călăraşi, scos din casă de mascaţi. Ion Voicu, dus la birou pentru percheziţii

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid