Istoria misterioasă a palatului brâncovenesc de la Obileşti, locul bântuit de domniţele voievodului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ruinele beciului de la palat, în timpul săpăturilor arheologice din anii 1976-1977 Fotografie din Fototeca Muzeului Militar Naţional "Ferdinand I"

Cea mai preţioasă şi misterioasă curte domnească, un impresionant palat, înconjurat din toate părţile de apă, a fost construit între 1710-1712 în inima Bărăganului de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu. Se spune că în acest palat ar fi locuit domniţele voievodului şi ale marilor boieri, până la vremea la care se măritau. Ar fi fost un fel de pension, în care ele se pregăteau pentru viaţă.


Arhitectura brâncovenească are nu numai un caracter religios, ci şi unul laic, în timpul domniei voievodului martir Constantin Brâncoveanu fiind zidite nu numai biserici, ci şi numeroase palate sau case boiereşti. Edificii domneşti au fost construite la Potlogi, Sâmbăta de Sus, Mogoşoaia, Doiceşti sau Obileşti, din toate acestea nu au mai rămas decât cele de la Mogoşoaia şi Potlogi.

Tuneluri pe sub râu

Astăzi în localitatea Siliştea(fostă Obileştii Vechi), din judeţul Călăraşi, nimic nu mai aminteşte de locul drag sufletului brâncovenesc. Un pasionat şi bun cunoscător al istoriei zonei, părintele paroh Ion Bădica din Siliştea povestea într-un interviu pentru Ziarul Lumina că în anul 1976 doar ruinele beciului mai puteau fi observate.

“Prin 1976, am avut şi eu prilejul să văd parte din ruinele curţii domneşti, cu prilejul lucrărilor de conservare a beciului. Aici, Brâncoveanu avea cel mai mare depozit de vinuri din zonă. Acum se mai vede doar urma unei gropi, aflată la intrarea în beci. În perioada comunistă, insula a fost cultivată de CAP, accesul pe ea făcându-se pe trei drumuri de pământ. În 1983, odată cu lucrările de amenajare a râului Mostiştea, a crescut nivelul apei şi insula nu a mai putut fi lucrată. Astăzi este complet sălbatică”, povesteşte preotul. Legendele locale spun că din acest beci porneau pe sub râu mai multe tuneluri, unul dintre ele ducând până la «Malul bătăliei», din satul vecin, Valea Argovei, locul unde, la 1812, s-a purtat una din marile bătălii ruso-turce.

Loc de petreceri fastuoase

La Obileşti, familia domnitorului se simţea în siguranţă, iar aici aveau loc unele dintre cele mai frumoase petreceri din epocă. La masă se serveau bucate alese, iar apa şi vinul erau răcite la gheaţă. De pe mese nu lipseau plăcintele cu răvaşe, mâncărurile alese din carne de pasăre, vânat, şalăul sau bibanul, „ostropialele“, „salaturile“, „dulceţurile“ şi chiar scoicile şi melcii.
Tradiţia spune că la Obileşti, voievodul se întâlnea deseori cu emisari sau oaspeţi veniţi de la Înalta Poartă,  dar şi cu ambasadori, căci locul este mai aproape de Dunăre decât Bucureştiul sau Mogoşoaia. Peste fluviu, se afla cetatea turcească Turtucaia. Şi tot aici primea rapoartele discrete ale iscoadelor, care îl informau despre ce se întâmpla la Înalta Poartă, ce intrigi se mai urzesc prin cancelariile europene, ce mişcări fac, dincolo de Dunăre, armatele turceşti. De aici îşi trimitea solii spre cancelariile vremii etc, spun istoricii. Au fost perioade când Ţara Românească a fost condusă de domn din acest palat!

Turcii au pus focul

După martirizarea Brâncovenilor, curtea a rămas în părăsire. Se spune că la 1821, în timpul Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, colonelul turc Chehaia Bey a venit de la Turtucaia cu o unitate militară, pentru a interveni în conflict. A stat aici, la palatul părăsit al lui Brâncoveanu, cinci zile. Primind veste că Tudor Vladimirescu a fost omorât la marginea Târgoviştei, colonelul a părăsit palatul, nu înainte de a-i da foc. “La 1860, domniţa Zoe Brâncoveanu, cu cărămizile scoase din ruinile palatului de pe insulă, a ridicat două biserici cu acelaşi hram, «Sfântul Nicolae», una în satul nostru, Siliştea, şi cealaltă la Valea Argovei“, ne mărturiseşte părintele.
 

Vă recomandăm şi:

FOTO Cel mai valoros palat din Oltenia îşi va redeschide porţile. Muzeul de Artă a aparţinut celui mai bogat om din România interbelică

Istoria zbuciumată a primului conac urban în stil „Secession“ din Moldova. De la reşedinţa rebelului ispravnic Silion la ruină cu ştaif în centrul Botoşaniului

Mai multe pentru tine:
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €