Investiţii cu bani europeni. 275 de proiecte, în valoare de 1.170 milioane lei, depuse la ADR Sud Muntenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 800 milioane de euro, fonduri nerambursabile, au fost alocaţi pentru regiunea Sud Muntenia, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.

Bugetul alocat iniţial regiunii Sud Muntenia prin POR pentru perioada de programare 2014 – 2020 depăşeşte 800 de milioane de euro. Conducerea ADR a prezentat stadiul implementării POR 2014 – 2020 în Sud Muntenia. Conform directorului ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, 275 de proiecte au fost depuse care însumează peste 1.170 milioane de lei.

„Suntem la sfârşitul lui 2016, an în care Programul Operaţional Regional 2014 -2020, chiar dacă a început într-un ritm mai lent, acum se derulează cu motoarele turate la maximum, inclusiv în regiunea de dezvoltare Sud Muntenia. După cum ştiţi, au fost lansate o serie de apeluri destinate atât mediului public, cât şi mediului privat. Astfel, la nivelul regiunii noastre s-au depus 275 de proiecte în cadrul apelurilor lansate până în prezent, prin care aplicanţii doresc să realizeze investiţii pentru îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, creşterea eficienţei energetice în clădirile rezidenţiale, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural, îmbunătăţirea infrastructurii rutiere, precum şi pentru dezvoltarea durabilă a turismului.

Valoarea totală solicitată prin cele 275 de proiecte depuse în Sud Muntenia însumează peste 1.170 milioane de lei”, a explicat Liviu Muşat.

Vă recomandăm şi:

Dezbatere. Consiliul pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, reunit în şedinţă extraordinară

Seminar la ADR Sud Muntenia. Programul Operaţional Regional, cheia dezvoltării comunităţilor defavorizate

Bani europeni. ADR Sud Muntenia semneză primele contracte de finanţare pentru microîntreprinderi

ADR Sud Muntenia a semnat primele 13 contracte de finanţare pentru investiţii mari în cadrul POS CCE

Centrul de zi pentru persoane cu dizabilităţi, modernizat cu fonduri europene