Întâlnire româno-bulgară pentru gestionarea eficientă a situaţiilor de urgenţă. Ce valoare are proiectul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întâlnire româno-bulgară la Velikovo Târnovo FOTO ISU Călăraşi

Pompierii călărăşeni s-au întâlnit cu partenerii bulgari la Velikovo Târnovo pentru a pune la punct ultimele detalii ale proiectului privind gestionarea comună a situaţiilor de urgenţă din cele două regiuni. Astfel, au fost prezentate etapele parcurse, progresele înregistrate şi viitorii paşi pe care trebuie să îi parcurgă cele două echipe partenere pentru dotarea cu echipamente de intervenţie achiziţionate cu fonduri europene.

Proiectul vizează, în fapt, exploatarea oportunităţilor de cooperare şi acţiunea comună în managementul situaţiilor de urgenţă, asigurând suportul logistic necesar şi comunicarea în regiunea transfrontalieră, împărtăşind bunele practici în vederea creşterii capacităţii de reacţie şi a prevenţiei în combaterea situaţiilor de urgenţă, stabilind reguli şi măsuri pentru asigurarea unei intervenţii comune în regiunile implicate în proiect.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi este beneficiar al unor echipamente achiziţionate în cadrul proiectului RO-BG 481, finanţat prin Programul de cooperare transfrontaliera Interreg V-A Romania – Bulgaria, Axa prioritară 3 – ,,O regiune sigură”.

Obiectivul general al proiectului este de a îmbunătăţi pregătirea serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, coordonarea şi reacţia eficientă în caz de dezastru în zona transfrontalieră.

Acest lucru se realizează prin crearea unei reţele comune de parteneri pentru avertizare timpurie a situaţiilor de urgenţă, schimb de experienţă prin exerciţii, educarea preventivă a cetăţenilor şi achiziţionarea, printre altele, a unor echipamente în valoare aproximativ 300.000 euro, care vor intra în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi (autospeciale de intervenţie, cu capacitate de rulare atât pe drumuri publice cât şi în teren accidentat/afectat de situaţii de urgenţă.)

Proiectul RO BG 481: Managementul eficient al situaţiilor de urgenţă în regiunea transfrontalieră Călăraşi – Veliko Târnovo are o valoare totală: 949.799.45 euro. În cadrul proiectului vor fi organizate exerciţii comune şi vor fi elaborate şi semnate parteneriate comune de către ambele regiuni. Rezultatele proiectului vor contribui la o mai bună protecţie a populaţiei, în situaţii de urgenţă, prin acţiuni de prevenire şi intervenţie, iar numărul populaţiei care va beneficia va fi de peste 300.000 de persoane.

Vă mai recomadnăm şi:

Echipament de ultimă generaţie pentru misiuni la dezastre: Cum arată macaraua  de 500.000 de euro care ridică 60 de tone

Echipamente de protecţie pentru pompieri în lupta cu coronavirusul

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort