Îndemnul medicului musulman care a ajuns şef de secţie în România: „Ţara este frumoasă, oamenii sunt buni, trebuie să demonstrăm că se poate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Abdulrahman Al Shehari, un medic musulman care face carieră la Călăraşi FOTO Ionela Stănilă

Un medic musulman din Republica Yemen a reuşit să câştige încrederea pacienţilor şi respectul colegilor la Călăraşi. După 8 ani de muncă neîntreruptă în Spitalul Judeţean de Urgenţă, Abdulrahman Al Shehari, de 51 de ani, a ajuns şeful Secţiei de Chirurgie Plastică şi Reparatorie.

Şcolit în România, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davilla“, Abdul a fost instruit ulterior la spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală de către celebrul prof. Ioan Lascăr. A învăţat meserie, iar la Călăraşi a ajuns în 2010. 

A căutat un oraş liniştit unde să se stabilească şi să-i trateze pe oameni aşa cum merită. Al Shehari Abdulrahman are 50 de ani, iar în România a trăit mai mult decât în ţara natală. S-a obişnuit la Călăraşi şi spune că nu ar mai pleca pentru nimic în lume. “Eu sunt o persoană pozitivă şi îmi doresc să ajut cât mai mult pacienţii. Au fost şi greutăţi, este normal să întâmpinăm în viaţă de toate, dar am reuşit să trec peste toate piedicile. Colegii şi România, în general, m-au primit cu braţele deschise. Am muncit mult şi am demonstrat că pot fi de ajutor aici, în spital.

Din 2010 lucrez la Călăraşi, iar recent am fost numit şeful Secţiei de Chirurgie Plastică. Nu cred că este puţin. Este foarte importantă comunicarea cu oamenii, tot ceea ce îmi doresc este să le asigurăm condiţii europene de tratament. Lucrurile se mişcă în direcţia bună: avem dotări, secţiile sunt renovate, personalul este bine pregătit. Nu trebuie că oamenii să mai meargă în alte spitale din marile oraşe pentru a se trata. Trebuie să-i convingem că şi la Călăraşi se poate”, povesteşte medicul. 

"Eu le dau sfaturi de viaţă, îi îndemn să-şi urmeze inima"

Alături de încă doi colegi îngrijeşte sute de oameni lunar. Nu îi îngrijeşte doar pentru arsuri, membre zdrobite, înţepături, traumatisme grave, operaţii complicate, ci îi consiliează şi sufleteşte. Abdul spune că îi place să discute cu pacienţii, nu doar să le pună o reţetă în braţe şi să-i trimită la farmacie. “Dacă oamenii te simt aproape de ei, vindecarea vine mai uşor. Legătura medic-pacient este importantă. Eu le dau sfaturi de viaţă, îi îndemn să-şi urmeze inima, să facă lucruru frumoase, să fie uniţi şi să se iubească unii pe alţii. Oamenii s-au obişnuit cu mine şi vorbesc deschis, eu nu îi privesc de sus, îi consider fraţii mei şi fac tot ce pot pentru a le uşura suferinţa”, spune medicul Abdul.

Ţine legătura cu rudele prin telefon

Trăieşte în România din 1988. A venit la studii şi aici a rămas. Este Absolvent al  Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila, iar specializarea în chirurgie plastică şi reparatorie a urmat-o la Spitalul de Urgenţă Floreasca, sub îndrumarea celebrului prof. Ioan Lascăr.

"Tot ce ştiu, de la dânsul am învăţat. Să-i dea Dumnezeu sănătate!. Acolo m-am format ca medic şi am continuat să studiez, să mă informez, pentru că în această meserie învăţarea este continuă, nu ne permitem plafonarea", spune medicul.


În ţara de origine ajunge foarte greu din cauza războiului de pe pământul natal. Ţine legătura cu rudele şi doar un frate a reuşit să vină să-l viziteze pe în România. Nu se simte străin. Din contră, s-a căsătorit aici, şi-a întemeiat o familie şi spune că simte româneşte. 

"Perfect este doar Dumnezeu"

Pe lângă limba română, aici a învăţat să fie şi ambiţios, să îşi dorească mai mult şi să lupte pentru a-şi atinge scopul. Spune că iubeşte România pentru că i-a oferit multe, iar el încearcă să nu-şi dezamăgească semenii. „Perfect este doar Dumnezeu, noi trebuie să încercăm să fim uniţi, să oferim iubire şi înţelegere. Ţara are nevoie de noi, trebuie să gândim pozitiv, să avem forţă în mâini pentru a munci. Cred că România are nevoie de 2 lucruri: sănătate şi învăţământ. Avem nevoie de sprijin de la stat, de la cei care ne conduc pentru că ne trebuie un bloc operator bine pus la punct, avem nevoie de renovarea spitalelor, nu ca în Occident, macăr ce este necesar. Cu mâinile mele nu pot să fac tot. Vreau să aduc toţi călărăşenii să se trateze aici, pentru că meseria mea asta înseamnă: să fii în slujba pacientului“, mai spune medicul. 

De 30 de ani în România, Abdul a prins gustul sărmăluţelor cu carne de vită şi al ciorbiţei tărăneşti. El însuşi găteşte acasă şi mâncare românească şi spune că ospitalitate ca la noi nu a mai întâlnit nicăieri. A vizitat ţara în lung şi-n lat, Buşteni, Sinaia, Predeal, Călimăneşti, Voineasa, Vidraru, Timişoara, Iaşi, Bacău. "Ţara este frumoasă, oameni sunt buni, trebuie să demonstrăm că se poate!", spune medicul.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort