Începe a doua sesiune a bacalaureatului. Calendarul examenului de toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2018 începe luni, 20 august, la probele sesiunii august - septembrie fiind aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. În judeţul Călărşai, peste 500 de absolvenţi s-au înscrie la examen.

Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, 28.488 de candidaţi sunt din promoţia 2017 - 2018, iar 16.564 provin din promoţiile anterioare.

Sesiunea august - septembrie a examenului începe cu probele scrise, programate după următorul calendar: 20 august - Limba şi literatura română, 21 august - Limba şi literatura maternă, 22 august - proba obligatorie a profilului şi 23 august - proba la alegere a profilului şi specializării.

În zilele de 24 şi 27 august se desfăşoară evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, urmată de evaluarea competenţelor în limba maternă în 28 august. Totodată, în intervalul 29 - 30 august, are loc evaluarea competenţelor digitale, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională este programată în zilele de 30 şi 31 august.

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 1 septembrie, până la ora 12,00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 12.00 şi 16.00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 6 septembrie.

Timpul redactării lucrării este de 3 ore

Potrivit MEN, accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7.30 - 8.30, pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie. Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru.

Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţi. Toate sălile de examen trebuie să aibă în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

MEN anunţă că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Pierd dreptul de a mai participa la examen

Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

Drept consecinţă, nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model