IGPR: Mii de persoane, maşini şi acte, căutate la nivel internaţional, găsite prin cooperare Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a capturat în ultima lună peste 2.800 de persoane FOTO Adevărul

Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în ultima lună, peste 2.800 de persoane, 302 autovehicule şi peste 200 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

Pe parcursul lunii aprilie, au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 1.678 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dintre acestea, poliţiştii români au pus în aplicare 82 de mandate europene de arestare, au depistat 218 persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 457 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi alte 41 care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 145 de documente, găsite 8 plăcuţe de înmatricultare şi descoperite 263 de autovehicule căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Mandate de arestare pentru 139 de persoane

Totodată, 1.130 de persoane, căutate de autorităţile române, au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dintre acestea, 139 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 105 erau semnalate de România ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 78 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 28 erau semnalate dispărute de autorităţile române.

Totodată, partenerii străini au identificat, pe teritoriul lor, 39 de autovehicule căutate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale şi 57 de documente semnalate de România.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!