IGPF: Peste 129.000 de persoane au tranzitat frontiera în ultimele 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Control la frontieră FOTO Poliţia de Frontieră

În ultimele 24 de ore,punctele de trecere ale frontierei au fost tranzitate de peste 129.100 persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care aproximativ 61.500 pe sensul de intrare şi 67.600 pe cel de ieşire din ţară şi peste 39.600 mijloace de transport, dintre care 19.000 pe sensul de intrare şi 20.600 pe sensul de ieşire din ţară.

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat 56 fapte ilegale (23 infracţiuni şi 33 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 211.470 lei;

valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la 11.000 lei. În ultimele 24 de ore nu s-a permis intrarea în ţară a 27 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea unui număr de 10 cetăţeni români din diferite motive legale

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor