IGPF: 82.500 de persoane au tranzitat frontiera în ultimele 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Control la frontieră FOTO IGPF

Punctele de frontieră sunt tot mai aglomerate. Aproximativ 82.500 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 29.600 mijloace de transport (dintre care 12.300 automarfare) au tranzitat ieri frontiera. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 43.000 persoane, iar pe cel de ieşire 39.500 persoane.

În  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat 46 fapte ilegale (22 infracţiuni şi 24 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

În ultimele 24 de ore au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 164.300 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 10.700 lei.

Totodată, oamenii legii nu au permis intrarea în ţară a 15 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 12 cetăţeni români din diferite motive legale.

Vă mai recomandăm şi:

Peste 95.000 de persoane au tranzitat frontiera în ultimele 24 de ore

Punctele de frontieră, tot mai aglomerate. 88.900 de persoane au trecut graniţa în ultimele 24 de ore

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort