Iarna vine în forţă. Avertizare meteo de viscol şi ger pentru Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iarna care s-a lăsat aşteptată până acum vine în forţă la sfârşitul săptămânii. Ninsori viscolite şi ger în toată ţara. Aceasta este avertizarea emisă de meteorologi. La Călăraşi, temperaturile vor coborî până la minus 11 grade Celsius.



Prognoza meteo aduce schimbări importante pentru următoarele zile. Meteorolgii au emis, joi, o informare meteorologică de ninsori viscolite şi ger în toată ţara. Alerta meteo este valabilă în intervalul 24 ianuarie, ora 18.00 – 26 ianuarie, ora 12.00. “În intervalul menţionat vremea se va înrăutăţi şi vor fi precipitaţii în toată ţara. Va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă în Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei, în sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură”, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.

Precipitaţii şi vânt puternic

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore. Vântul se va intensifica cu precădere în sudul şi sud-estul ţării, unde va avea viteze de peste 60-70 km/h, viscolind ninsoarea, spun specialiştii.

Vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei în Banat, sudul Dobrogei, iar la începutul intervalului şi în sudul Olteniei.
Vremea se va răci, mai ales în estul şi sud-estul ţării, unde va deveni geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor. La Călăraşi, până pe 27 ianuarie, vremea va intra într-un process accentuat de răcire, temperaturile încadrându-se între minus 2 şi minus 11 grade Celsius.

Vă recomandăm şi:

Prognoza pe două săptămâni. Temperaturile scad alarmant, iar precipitaţiile stăpânesc Bărăganul

Vreme anormal de caldă în toiul iernii. Temperaturile ajung şi la 10 grade Celsius

METEO Temperaturi de 15 grade Celsius de Bobotează. Cum va fi vremea în următoarele zile

FOTO Vremea le permite ciobanilor să îşi ducă şi acum animalele la păscut

METEO Prognoza pe două săptămâni. Temperaturile vor fi neobişnuit de ridicate pentru această perioadă din an

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi