Foc pus de un necunoscut la biserica Sf.Nifon din cartierul Mircea Vodă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Focul a fost pus în altar FOTO ISU Călăraşi

Biserica sf. Nifon din cartierul Mircea Vodă a fost la un pas să se facă scrum, după ce persoane neidentificate încă au dat foc lăcaşului de cult.

Pompierii au acţionat pentru stingerea incendiului cu două autospeciale timp de aproximativ 45 de minute. Alarma s-a dat pe 8 martie, la ora 16.29, când militarii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un lăcaş de cult. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu flacără şi fum dens în interiorul bisericii, în partea dinspre altar, existând risc de extindere a arderii la întreaga construcţie şi la celelalte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate. 

primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană necunoscută, care a folosit intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera incendiul. Flăcările au distrus mai multe obiecte bisericeşti, valoarea pagubelor fiind estimată la suma de circa 2.500 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026