EXCLUSIV Călăraşiul va avea adăpost de câini cu numele Brigitte Bardot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adăpostul va deveni casă pentru 500 de patrupede. Acestea vor putea fi sterilizate şi îngrijite corespunzător, deoarece centrul va fi dotat cu aparatură modernă.

Primarul Dragu a obţinut din partea autorităţilor franceze dreptul de a pune numele marii actriţe adăpostului de patrupede, cunoscut fiind faptul că Brigitte Bardot este o mare apărătoare a drepturilor animalelor.

Adăpostul va fi inaugurat cel târziu la 15 august, şi va fi dotat cu cea mai modernă aparatură pentru sterilizarea şi îngrijirea animalelor. „Într-adevăr câinii sunt o mare problemă pentru oraşul nostru, însă, până în luna aprilie vom inaugura acest adăpost cu ajutorul căruia câinii vor putea fi sterilizaţi. Acesta va purta numele marii actriţe Brigitte Bardot. Am vorbit deja cu autorităţile franceze pentru a ne da acordul“, ne-a declarat primarul Nicolae Dragu.