Elevii intră vineri în vacanţa de vară. Când se întorc la cursuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii intră în vacanţa de vară FOTO Adevărul

Elevii intră, vineri, în vacanţa de vară, care se va încheia în 9 septembrie. Elevii claselor a VIII-a vor susţine Evaluarea Naţională începând de marţi, în timp ce probele Bacalaureatului au început deja.Cei aproximativ 2,9 milioane de elevi din România intră, vineri, în vacanţa de vară. conform news.ro.

Elevii de clasa a VIII-a mai au de susţinut Evaluarea Naţională, care debutează marţi, iar rezultatele vor fi afişate în 25 iunie.

Bacalaureatul a început în 3 iunie cu probele orale. Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, încep luni, 1 iulie, cu examenul la Limba şi literatura română. Proba la Limba si literatura maternă este programată marţi, 2 iulie, iar proba obligatorie a profilului, miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă - cea la alegere a profilului şi specializării - se va desfăşura joi, 4 iulie.

Afişarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie şi este urmată de depunerea eventualelor contestaţiilor. Între 9 şi 12 iulie vor fi soluţionate eventualele contestaţii, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.

Anul şcolar 2019-2020 va începe în 9 septembrie şi se va încheia în 12 iunie. Semestrul I se va încheia în 20 decembrie, iar al doilea semestru începe în 13 ianuarie.

Profesorii încep pe 1 septembrie

Pentru profesori, anul şcolar 2019-2020 începe pe 1 septembrie şi se încheie pe 31 august, având 35 de săptămâni. Pentru elevi, cursurile încep pe 9 septembrie şi se încheie în 12 iunie. Elevii de clasa a VIII-a vor încheia cursurile în 5 iunie, iar cei de clasa a XII-a şi a XIII-a seral şi frecvenţă redusă vor încheia cursurile în 29 mai.

Anul şcolar nu va mai fi la fel de fragmentat ca până acum. Astfel, semestrul I se va încheia în 20 decembrie, când începe vacanţa de iarnă. În săptămâna 26 noiembrie octombrie - 3 noiembrie, preşcolarii şi copiii din clasele primare vor avea vacanţă.

Semestrul al II-lea începe în 13 ianuarie şi se încheie în 12 iunie, iar vacanţa de primăvară va fi în perioada 4-21 aprilie.

Programul „Şcoala altfel” se va desfăşura în perioada 7 octombrie 2019 - 20 mai 2020, pe o perioadă de cinci zile lucrătoare, care să nu coincidă cu aceea a tezelor.

Mai multe pentru tine:
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cum arată locuința unui nepalez care a muncit 4 ani în România. Reacția românilor la imaginile de la revenirea acasă
„E moarte lentă”. Românul care și-a dat demisia de la Amazon: „Am clacat psihic, m-a terminat. Am plecat”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor