Elevii Colegiului Naţional Neagoe Basarab din Olteniţa, câştigătorii celei de-a XII-a ediţii a competiţiei Play Energ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii din Oltenişa, alături de prof. Daniel Anghel(foto centru) FOTO Enel

Primul şi al doilea loc în competiţia pentru licee de anul acesta a programului educaţional Play Energy au fost revendicate de elevii Colegiului Naţional “Neagoe Basarab” din Olteniţa.Cele două grupuri de elevi din clasele a XI-a, coordonate de prof. Anghel Daniel au adus inovaţia în prim plan prin proiectele spectaculoase prin care elevii propun soluţii ingenioase de producere a energiei pentru funcţionarea şcolii lor.

“Two Times Electrical”, proiectul câştigător al locului I, propune utilizarea energiei solare şi a apei de ploaie pentru a obţine independenţa energetică a sălii de clasă. Locul II a fost câştigat de proiectul “E-light by Redox”, proiect ce propune o alternativă inedită în iluminarea holului şcolii prin realizarea unei baterii din doze de aluminiu şi saramură ce produce energie. 

Enel România a desemnat elevii câştigători ai celei de-a XII-a ediţii a competiţiei naţionale PlayEnergy, un proiect educational dedicat şcolilor gimnaziale şi liceelor, având ca obiectiv promovarea cunoştinţelor despre energie prin metode de învăţare inteligente şi creative. 

Astfel, PlayEnergy este iniţiativa pe care Enel o dedică şcolilor pentru a construi, alături de copii, un viitor sustenabil, inovator şi deschis tuturor. În România, concursul ajuns la cea de-a XII-a ediţie, este realizat în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi se adreseaza tuturor şcolilor şi liceelor din România.

Gadget-uri şi premii în bani

Enel România a încheiat un protocol de colaborare cu instituţiile de învăţământ, astfel încât elevii să poată realiza proiecte creative pe baza temei ediţiei de anul acesta, „Pune-ţi energia în mişcare”, sub îndrumarea profesorilor coordonatori. În cadrul acestei ediţii au fost implicate 190 de instituţii de învăţământ . Aproximativ 1.500 de elevi din toate regiunile ţării au format echipe de câte maximum 5 membri şi au înscris în concurs 303 proiecte ce s-au concentrat pe 5 domenii de inovare a energiei: E-home, E-mobility, E-city, E-power, E-world.

Elevii şi profesorii coordonatori ai echipelor câştigătoare (primele trei clasate la fiecare categorie) sunt premiaţi cu gadget-uri şi echipamente electronice care îi ajută la studiu. În acest an, în funcţie de poziţia din clasament, echipele primesc tablete grafice, proiectoare smartphone, smartwatch-uri, amplificatoare de imagine smartphone, ochelari VR. În plus, instituţiile de învăţământ ale echipelor clasate pe locurile 1, 2 şi 3 primesc finanţări în valoare de 13.500 de lei, 9.000 lei şi, respectiv, 4.500 lei pentru dotări de laborator, astfel încât elevii să poată crea proiecte şi mai complexe în viitor.

Unul dintre liderii pieţei de electricitate

Enel este o companie energetică multinaţională, unul dintre liderii integraţi pe pieţele globale de electricitate, gaze naturale şi energii din surse regenerabile. Enel este una dintre cele mai mari companii de utilităţi din Europa după capitalizarea de piaţă şi una dintre primele companii de electricitate de pe continent în ceea ce priveşte capacitatea instalată şi EBITDA raportat. Grupul Enel activează în peste 30 de ţări din lume, având o capacitate instalată netă de producţie de energie de circa 89 GW. Enel distribuie electricitate printr-o reţea de peste 2,2 milioane de kilometri, are circa 73 de milioane de clienţi casnici şi companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienţi comparativ cu firmele europene din domeniu.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort