Donaţie pentru lupta cu COVID-19. Materialele vor fi distribuite în şcolile şi liceele de pe malul Borcei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Donaţii de echipamente şi materiale de protecţie, din partea Marii Loji Naţionale din România, au sosit astăzi la Călăraşi.

 Autorităţile locale mulţumesc voluntarilor şi sponsorilor care au adus, astăzi, acest ajutor constând în: 1.000 de litri de biocid, 2.000 de măşti de protecţie, 1.330 de viziere, 143 l de alcool sanitar, 15 termometre şi 1.000 de seturi de mănuşi de protecţie. Toate materialele vor fi distribuite şcolilor şi liceelor din municipiul Călăraşi.

Primăria Municipiului Călăraşi a stabilit o serie de măsuri care vor fi întreprinse, cu cheltuieli din bugetul local, în vederea redeschiderii în condiţii optime a anului şcolar pentru anii terminali, pe data de 2 iunie.

Luni, 4 mai, a început montarea celor 200 de dispersoare din cele 1.200 achiziţionate de Primăria Călăraşi pentru scările de bloc în cadrul unui contract de achiziţie publică ce a avut termene mari de livrare a restului de produse, luându-se decizia renunţării la montarea în scările de bloc, aceasta fiind doar o recomandare. Dispersoarele vor fi montate în şcolile şi liceele din municipiul Călăraşi. Sunt montate câte două dispersoare la fiecare intrare şi alte două în exteriorul fiecărei băi. Totodată, în funcţie de necesităţi, se va achiziţiona şi dezinfectant.

Pentru realizarea unui triaj de către asistenţii şcolari, acolo unde e nevoie, vor fi achiziţionate termometre. Mai mult, vor fi achiziţionate şi măşti de protecţie pentru profesori şi elevi, cel puţin pentru perioada examenelor naţionale.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online