Doi tineri au supravieţuit ca prin minune după ce au fost loviţi de tren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri, un bărbat, în vârstă de 25 de ani, şi o minoră de 15 ani care îl însoţea, au scăpat ca prin minune cu viată, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren în localitatea Plătăreşti. Accidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 00.23.

Pompierii militari din cadrul ISU Călăraşi au intervenit rapid la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare, o autospeciala de prim ajutor SMURD. Totodată, la faţa locului s-a deplasat si un echipaj al Serviciului de  Ambulanţă Călăraşi .       

            

Echipajele de intervenţie au fost solicitate, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă -112, să intervină  în zona localităţii Plătăreşti- DJ 301, pentru acordarea primului ajutor mai multor persoane şi pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma producerii unui accident grav,  între un tren şi un autoturism.

Conform ISU Călăraşi, la  faţa locului au  fost găsite două victime. Cnducătorul auto, în vârstă de  aproximativ 25 ani, constient ce prezenta diferite excoriaţii şi traumatisme, precum şi o fată, în vârstă de 15 ani, pasageră în autoturismul implicat în accident, care era inconştientă şi prezenta diferite politraumatisme. Aceasta a fost preluată de un echipaj al Serviciului de  Ambulanţă aflat la faţa locului, şi transportată la spital, în stare de inconştienţă.

       

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews