Doi pacienţi, confirmaţi cu COVID-19 din judeţul Călăraşi, s-au vindecat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două persoane infectate cu COVID-19 s-au vindecat FOTO Shutterstock

Conform Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, în data de 2 aprilie, în judeţul Călăraşi, se aflau 1.855 de persoane autoizolate, sub monitorizare la domiciliu, iar 317 persoane sunt în carantină instituţionalizată.

Pe teritoriul judeţului, de la începutul pandemiei au fost 17 cazuri confirmate cu COVID-19, dintre care 2 persoane vindecate şi externate. O persoană din cele confirmate are domiciliul în Călăraşi, dar este rezidenta altui judeţ.

Angajaţi ai Poliţiei, Jandarmeriei şi Poliţiei Locale au efectuat în continuare controale şi verificări, în contextul impus de starea de urgenţă şi de ordonanţele militare în vigoare, precum şi asigurarea pazei locaţiilor de carantinare.

Până la această dată, prin structurile abilitate ale MAI, au fost întocmite 2 dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, structurile de ordine publică au aplicat 352 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat 102 de sancţiuni în valoare de aproximativ 74.000 lei persoanelor care nu au respectat măsurile/restricţiile stabilite de Ordonanţa Militară nr. 3 din 24.03.2020, referitoare la condiţiile în care se poate realiza circulaţia.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!