Doi copii proveniţi dintr-un centru de plasament ar fi fost sechestraţi şi abuzaţi sexual. Presupusul agresor a fost reţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost reţinut, vineri, 25 octombrie, de poliţiştii călărăşeni pentru că ar fi sechestrat şi abuzat sexual doi minori. Despre cele două victime, ambele provenind din centre de plasament, există indicii că ar fi fost agresate de către suspect.

Conform IPJ Călăraşi, bărbatul din localitatea Fundeni Frunzăreşti, judeţul Călăraşi, este principalul suspect în cazul unui dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate şi de infracţiuni la viaţa sexuală. 

În fapt, pe baza  informaţiilor colegilor din cadrul Poliţiei Capitalei, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Călăraşi au identificat în locuinţa suspectului un minor şi la o adresă din Bucureşti un alt minor, ambii instituţionalizaţi, despre care, din primele verificări, există indicii ca ar fi victime ale presupusului agresor.  Cercetările continuă cu suspectul în stare de reţinere.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată