Cum se face adevăratul bulion tradiţional. Câtă sare se adaugă şi cât se fierbe preparatul gătit din două ingrediente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bulionul tradiţional se face din roşii şi sare FOTO Adevărul

Bulionul reprezintă ingredientul de bază care dă gust preparatelor din bucătăria românească. În cartea care l-a consacrat, „Bucate, vinuri şi obiceiuri Româneşti”, regretatul autor Radu Anton Roman le propune gospodinelor o reţetă tradiţională de preparare a bulionului.

Înainte de a explica modul în care se realizează preparatul, autorul adresează o mică ironie gospodinelor care au renunţat să mai folosească ingredientele naturale, preferându-le pe cele obţinute industrial. Este vorba despre sosuri de roşii ambalate în conserve, pline conservanţi şi alte ingrediente chimice.

Astfel, el le ironizează pe gospodine scriind că „orăşencele nu prea mai fac bulion, pentru că sunt invadate de paste şi checeapuri, dar cine vrea să ştie ce pune în oală trebuie să cumpere…”. 

Ingrediente:

-    20 de kilograme de roşii coapte

-    O ceaşcă de sare

Modul de preparare, potrivit autorului, este destul de simplu. Roşiile se taie în bucăţi şi se trec printr-o sită specială, care se mai găseşte şi astăzi prin magazine. Pulpa obţinută se pune la fiert timp de o oră, până când preparatul capătă aspectul unei paste. După ce s-a răcit se toarnă în sticle şi se rânduiesc în cămară.

Gazetarul, îndrăgostit de bucătărie

În cei 57 de ani de viaţă, Radu Anton Roman, gazetar, scriitor, realizator TV, vânător şi pescar sportiv, a publicat poezii, însemnări de călătorie, romane şi eseuri, fiind implicat în mai multe proiecte de televiziune şi publicaţii, dedicându-se din anul 1997 şi domeniului gastronomic.

În 1998, Radu Anton Roman a publicat una dintre cele mai importante lucrări recente ale gastronomiei româneşti “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” (Editura Paideia). 

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice