Cui sunt interzise piersicile, cele mai aromate fructe. Ce simptome apar dacă le consumaţi în exces

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piersicile conţin o cantitate mare de zahăr FOTO farmaciata.ro

Din cauza conţinutului ridicat de zahăr, piersicile nu sunt recomandate persoanelor cu diabet şi celor supraponderali. De asemenea, există anumite categorii de persoane care pot semnala diverse alergii la puful specific fructului.

Ca şi în cazul altor fructe (căpşuni, zmeură, caise), şi piersica are un potenţial alergen ridicat. Specialiştii spun că unele persoane, alergene la polen, pot prezenta urticarie de contact, atunci când consumă piersici. Aceasta se manifestă prin mâncărimi ale nasului, ale buzelor, edem la nivelul buzei şi a limbii. 

„În cazurile severe poate apărea şi umflarea glotei, ceea ce duce la dificultăţi în respiraţie. De exemplu, persoanele sensibile la polenul de arbori (în special mesteacăn) pot fi alergice şi la mere, pere, caise, piersici, cartofi noi, ţelina, morcovi, tomate“, spune dr. Daniela Stan, medic de familie. 

De asemenea, pacienţii alergici la graminee şi cereale pot fi sensibili şi la leguminoase, piersici, pere, pepene, tomate, cereale integrale, inclusiv la pâinea integrală. 

„În ceea ce priveşte sfera gastrointestinală, specific următorul lucru: există persoane cu hiperaciditate gastrică şi în acest caz o cantitate prea mare de piersici mâncată poate crea probleme de aciditate gastrică cu efecte nedorite, cum ar fi: durerea, senzaţia de arsură stomacală, balonare”, arată medicul de familie.

Persoanele alergice la fructe şi legume trebuie să urmeze o dietă restrictivă, eliminând din alimentaţie acele produse care le fac rău. Vizita la medic este obligatorie pentru instituirea unui tratament de specialitate.

 

Conţin vitaminele A, B, C şi E

Sursă bogată de vitamine şi minerale, piersică este de un real ajutor persoanelor care au reumatism, litiază urinară şi probleme cardiovasculare. 

Pline de vitamine şi minerale, dar şi cu un conţinut ridicat de apă, 87%, piersicile sunt ideale pentru hidratarea  organismului. Cea mai importantă calitate, datorată  proprietăţilor antioxidante, este că întârzie procesul de îmbătrânire.

Piersicile au un conţinut mare de vitamina C şi provitamina A, vitaminele B3, B5 si E. Acestea mai au în componenţa lor fier, magneziu, fosfor, zinc, iod, potasiu şi seleniu. Conţin, de asemenea, cantităţi deloc neglijabile de fitonutrienţi, antioxidanţi şi carotenoizi, fibre.

„Consumul de piersici stimulează apetitul şi secreţia sucurilor gastrice şi biliare, ajută la echilibrarea sistemului nervos şi întărirea imunităţii organismului. Datorită vitaminelor şi mineralelor, piersica poate fi de ajutor persoanelor slăbite, astenice, fără poftă de mâncare, a celor aflate în convalescenţă sau care prezintă stări depresive”, spune medicul.

Echilibrează sistemul nervos

Antioxidanţii conţinuţi în piersică inactivează radicalii liberi şi menţin integritatea celulei. Datorită acestora, piersica întârzie procesul de îmbătrânire şi ajută la menţinerea strălucirii şi tinereţii tenului.

Prin conţinutul bogat de fibre, piersicile sunt indicate persoanelor care au probleme digestive, care au un tranzit intestinal dificil. Ele favorizează digestia, înlătură contispaţia şi au un efect benefic împotriva hemoroizilor. Tot prin conţinutul de antioxidanţi, piersicile întârzie procesul de îmbătrânire şi ajută la menţinerea frumuseţii tenului.

Efectele benefice ale piersicilor sunt recunoscute şi în cazurile de litiază urinară, probleme ale ficatului, reumatism şi gută, datorită acţiunii diuretic-depurative. Au un efect energizant, înlătură oboseala şi întăresc imunitatea organismului. Prin conţinutul de fosfor ajută şi la echilibrarea sistemului nervos. Reduc conţinutul de colesterol din sânge şi sunt indicate în cazul anemiilor, dar şi în cazul afecţiunilor renale (nefrită, calculi renali).

Vă recomandăm să citiţi şi:

Spionajul militar ucrainean: Angajaţii Rosatom au plecat de „urgenţă” de la centrala nucleară Zaporojie. Erdogan se declară alarmat de un posibil Cernobîl

LIVE TEXT | Război în Ucraina.Pentru prima dată după 6 iulie 2022, nu au existat câştiguri teritoriale în Ucraina ale Rusiei

Mai multe pentru tine:
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat