Continuă programul pentru prevenirea poluării cu plastic a Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dunărea la Călăraşi FOTO ferryboat-silistra-calăraşi.ro

Asociaţia MaiMultVerde, cu sprijinul Lidl România, anunţă continuarea şi extinderea programului Cu Apele Curate, lansat în mai 2019 ca un apel la implicare în combaterea şi prevenirea poluării cu plastic Dunării, adresat membrilor comunităţilor şi autorităţilor publice din localităţile riverane.

Programul a debutat cu o serie de amenajări, activităţi şi evenimente comunitare în 10 oraşe dunărene, iar acum se extinde şi pe afluenţi, cu scopul de a împiedica deversările de deşeuri în fluviu şi ulterior în Marea Neagră. 

Programul Cu Apele Curate vizează atât poluarea istorică, prin acţiuni de colectare a plasticului deja existent în albiile râurilor, cât şi măsuri de prevenire şi combatere a deversărilor viitoare.

Conform unui studiu efectuat de Universitatea din Viena, aproximativ 4,2 tone de deşeuri sunt transportate zilnic pe Dunăre, adică 1.533 de tone pe an. În plus, până la Dunăre şi pe lângă ea, curgerile de apă sau lacurile de orice fel acumulează cantităţi imense de plastic, ceea ce duce la distrugerea biodiversităţii acvatice, scăderea drastică a calităţii apelor din care ne alimentăm şi deteriorarea peisajului. 

Pentru a lupta cu acest debit de 4,2 tone/zi de deşeuri sunt necesare acţiuni extinse şi menţinute pe termen lung în tot bazinul Dunării şi al afluenţilor săi, atât în România, cât şi în ţările riverane.

Pentru a marca extinderea programului, Asociaţia MaiMultVerde, alături de partenerii săi - asociaţii şi grupuri de iniţiativă locale din oraşe riverane, organizează, în perioada 14 – 22 martie, o serie de acţiuni de ecologizare şi conştientizare în 18 oraşe, marcând în acelaşi timp două date importante – 14 martie: Ziua Internaţională a Râurilor şi 22 martie: Ziua Mondială a Apei.

Vă mai recomandăm şi:

De unde vine expresia „ne mâncăm sentimentele“ şi ce este efectul yo-yo. Medic nutriţionist: „Mulţi pacienţi au slăbit mâncând trei mese pe zi“

Zossima, moşierul din Bărăgan care a ridicat prima şcoală de agricultură din spaţiul românesc

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi