Continuă coşmarul celor care merg la mare vara asta: gropile din Autostrada Soarelui, reparate abia din septembrie încolo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada Soarelui, un drum plin de gropi, pe tronsonul Bucureşti-Fundulea FOTO Click

Traficul de coşmar continuă şi în această vară, pentru că cea mai circulată arteră din ţară spre litoral intră în reparaţii capitale abia la toamnă. Găurile apărute în asfalt pe tronsonul Bucureşti Fundulea al Autostrăzii Soarelui i-au adus pe şoferi la exasperare. Sunt atât de multe, încât plombările temporare par în zadar.

Cel puţin până la kilometrul 40, prima bandă a Autostrăzii Soarelui este plină de gropi adânci de 5,6 centimetri, dar şi de şanţuri, unele lungi şi de peste 1 metru. Sunt un adevărat pericol pentru şoferi, ţinând cont de regimul de viteză şi traficul intens desfăşurat zilnic pe acest tronson.

Drumul care face legătura între Capitală şi litoral va fi închis pe porţiuni pentru ca reparaţiile să nu încurce şoferii. “Preconizăm că lucrările de reparatii pe tronsonul A2 Bucureşti-Fundulea vor începe în luna septembrie 2018 şi se vor desfăşura etapizat, în şase perioade, pe parcursul a trei ani. Investiţia se ridică la 100 de milioane de lei”, a precizat pentru Adevărul, Dinu Daniel Augustin, director general regional al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Bucureşti(DRDP). Cu aceşti bani, autorităţile promit că vor moderniza 24 de kilometri de autostradă cu două benzi, pe două căi de circulaţie.

Procedură în derulare

În prezent nu se cunoaşte câştigătorul licitaţiei deoarece procedura este în derulare. Potrivit caietului de sarcini, câştigătorul licitaţiei va trebui să desfăşoare mai multe lucrări. Astfel, se frezează 8 cm de beton, se repară crăpăturile din dale şi se toarnă 2 cm mortar asfaltic şi 6 cm mixtură asfaltică stabilizată, iar între ele se aşterne un strat de geocompozit. În timpul reparaţiilor, explică Dinu Daniel Augustin, autostrada se va închide pe o cale, astfel că astfel că circulaţia se va menţine pe ambele sensuri, dar pe o singură bandă.

Cârpeli cu bitum

Cea mai circulată autostradă pe timp de vară arată în multe locuri ca un drum judeţean. Sunt gropi, cârpeli cu bitum care deja au cedat sub roţile maşinilor. Cei mai afectaţi sunt primii 35 de kilometri, între Bucureşti şi Fundulea. Maşinile se rup în hârtoape, iar siguranţa participanţilor la trafic este pusă în pericol. “O dată la două săptămâni vin la Călăraşi, la părinţi. Este groaznic drumul, sunt gropi una lânga alta. Cred că mai bine ar închide definitiv drumul, dacă tot nu suntem în stare să-l reparăm cum trebuie. Se circulă cu viteză redusă pe această porţiune de drum, în niciun caz cu viteza legală admisă pe Autostradă”, spune Oana Constantin, o tânără din Călăraşi care locuieşte în Voluntari şi vine la Călăraşi frecvent. 

Conform DRDP Bucureşti, în cursul acestui an, au fost efectuate în regie lucrări de reparaţii îmbrăcăminţi hidraulice între km 12+000-36+000, pe o suprafaţă de 2.060 mp cu valoare de 116.686 lei cu TVA. Pe sectorul cuprins între km 12+000-36+000 se fac permanent revizii şi se intervine de câte ori este nevoie.

Se repară şi tronsonul Lehliu-Drajna

Potrivit unui anunţ publicat pe SEAP, oficialii CNAIR vor încheia un contract acord-cadru de lucrări de reparaţii sistem rutier A2, tronson km 64+500-96+000 Lehliu-Drajna-Calea 1 şi 2. Durata contractului este de 2 ani, iar lucrările de reparaţii pentru cei 32 km de autostradă sunt estimate la 71,10 milioane lei, (15,4 milioane euro), bani de la buget. Perioada de garanţie a lucrărilor este de 60 luni”, conform anunţului de licitaţie.
 

Se va organiza licitaţie deschisă, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces a fost 19 aprilie, iar dată limita de evaluare a ofertelor este 17 august. 

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare