Concursul „Cu viaţa mea apăr viaţa” şi-a desemnat  câştigătorii. Colegiul Naţional Barbu Ştirbei, locul I la categoria licee

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii au fost premiaţi FOTO ISU Călăraşi

Concursul cu tematică de protecţie civilă, desfăşurat joi, 25 mai, a reunit elevi din 4 licee şi 10 şcoli gimnaziale din judeţul Călăraşi.

Concursul a presupus parcurgerea a trei probe distincte: o probă teoretică (scrisă - text grilă cu 30 de întrebări) şi două practice: transportul asistat al unei persoane accidentate, aşezată pe targă, pe distanţa de 50 de metri, care presupune şi trecerea peste un obstacol (gard); iar cea de-a doua probă practică presupune deplasarea unui concurent cu masca pe figură (cu vizorul obturat) într-un raion contaminat şi cu obstacole, care este dirijat de un coechipier.
    
Competiţia reprezintă o activitate extraşcolară de pregătire a elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal şi se organizează pentru dezvoltarea capacităţii de percepţie a protecţiei civile ca ansamblu de activităţi cu caracter exclusiv umanitar. La finalul concursului, organizatorii au premiat echipele câştigătoare cu premii, diplome, cupe şi medalii.

Cine sunt premianţii

Locul I la faza judeţeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Cu viaţa mea apăr viaţa”- ediţia 2017 – categoria licee -  a fost câştigat de Colegiul Naţional Barbu Ştirbei Călăraşi, pe locul al doilea s-a clasat Liceul Tehnologic Dan Mateescu Călăraşi, iar pe locul al treilea şi premiul Fair play au fost obţinute de echipajul  Grupului Şcolar Danubius Călăraşi.

Locul I la faza judeţeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Cu viaţa mea apăr viaţa”- ediţia 2017 – categoria şcoli gimnaziale - a fost câştigat de Şcoala Gimnazială nr. 1 din comuna Unirea, pe locul al doilea s-a clasat Şcoala Gimnazială nr.1 din comuna Luica,  pe locul al treilea Şcoala Gimnazială nr.2 din comuna Modelu, iar premiul Fair-play a fost acordat echipajului de gimnaziu din cadrul Liceului Tehnologic Matei Basarab din localitatea Mânăstirea .                      
 

Vă recomandăm şi:

Bilanţ ISU: peste 6.300 de misiuni pentru pompieri în 2015, bunuri salvate din foc în valoare de peste 34 milioane leintervenţie. Pompierii, alertaţi să evacueze apa din mai multe gospodării

Probe de "foc". Pompieri civili se întrec la concursurile profesionale ale serviciilor voluntare de urgenţă

Incendiu în comuna Dor Mărunt. Un bărbat, cunoscut cu probleme psihice, a ars de viu în propria casă

Foc în localitatea Ileana, din judeţul Călăraşi. Un incendiu violent a izbucnit de la o sobă supraîncălzită

S-a făcut scrum. Incendiu devastator din cauza unui coş de fum deteriorat

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!