Concurs naţional de proză la Biblioteca Judeţeană. Ce premii sunt puse în joc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biblioteca Judeţeană „Alexandru Odobescu” din Călăraşi desfăşoară Concursul Naţional de Proză „Alexandru Odobescu”, ediţia a XXXIX-a, care se va finaliza în perioada 9 – 20 decembrie 2019. Concursul se adresează tuturor creatorilor care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor şi are drept scop stimularea creaţiei originale şi afirmarea unor nume noi în sfera preocupărilor literare.

Prin întregul său proiect, concursul îşi propune să realizeze o imagine vie a nivelului atentins de proză românească contemporană în anul 2019. Jurul va fi format din personalităţi recunoscute ale culturii şi literaturii române. Vor fi oferite următoarele premii: premiul I – 3.000 de lei, premiul II – 1.500 de lei, premiul III – 1.000 de lei, premiul special 1 – 500 de lei, primiul special 2 – 500 de lei.

Lucrările promoţionale de la minimum 25 până la maximum 75 de pagini o lucrare (în trei exemplare) dactilo standard la două rânduri/pagină vor fi trimise până la data de 8 decembrie 2019, pe adresa Biblioteca Judeţeană „Alexandru Odobescu”, strada 1 Decembrie 1918, numărul 1 Bis, municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi, cod poştal 910019, telefon 0242/316. 757.

Fiecare lucrare va purta un motto, fiind însoţită de un plic închis. În plicul închis vor preciza datele personale ale autorului, nume, prenume, adresă, telefon, vârstă ocupaţie, email, unde şi cea a mai publicat. Membrii juriului, în număr de trei, vor primi în timp util lucrările pentru jurizare şi vor fi retribuiţi, conform legii, de către organizatori în funcţie de valoare creaţiilor prezentate în concurs. Lucrările premiate vor apărea într-un volum editat de către organizatori, sub titlul, „Scriitori în devenire”, ce va fi trimis câştigătorilor.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii