Compania TenarisSilcotub a donat botoşi şi combinezoane pentru cadrele medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipamentele de protecţie au ajuns la spital FOTO Facebook/CJC

Chiar dacă apropiem de perioada în care restricţiile nu vor mai fi la fel de stricte, în spitale nevoia de materiale şi echipamente rămâne. Companiile continuă să ajute: azi, la Călăraşi, TenarisSilcotub a donat Spitalului Judeţean 500 de combinezoane şi 500 de botoşi.

Şi funcţionarii din cadrul Direcţia de Dezvoltare aparţindând Consiliului Judeţean Căplăraşi au donat spitalului, pe 11 aprilie, 100 de combinezoane de protecţie. Echipamentele au ajuns la personalul medical din prima linie care luptă cu coronavirusul.

"Nu stăm spectatori la tot ceea ce se întâmplă. Ne implicăm pe toate planurile ca, la Călăraşi, să nu avem situaţii critice. Le mulţumesc colegilor pentru promptitudinea cu care au răspuns apelului meu", spunea la acea dată Eduard Grama, directorul Direcţiei. Câte 20 de combinezoane, lucrate din ţesătură certificată la un atelier din Călăraşi, au ajuns la personalul sanitar de pe secţiile: pediatrie, chirurgie, medicală, ortopedie şi ginecologie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă