Comerţ civilizat. Bâlciul din bazar, modernizat cu 4 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bazarul Big, departe de un comerţ civilizat Foto:Adevărul

Patru milioane de lei sunt dispuse autorităţile locale să investească în modernizarea Bazarului Big, loc în care comercianţii stau cu “sabia” deasupra capului. Chiar primarul oraşului, Daniel Ştefan Drăgulin, a recunoscut că “Doamne fereşte, dacă izbucneşte un incendiu acolo, nu mai scapă nimeni “.


Unul dintre cele mai aglomerate puncte comerciale din oraş are toate şansele să se transforme într-un loc civilizat, după mai bine de 15 ani în care nu s-au făcut investiţii. În prezent, comercianţii se înghesuie la tarabe mai mult improzivate, din fier şi lemn, acoperite cu folie. Vara, pe caniculă, doar cine vrea aventură riscă să calce în bazar. 

Situaţia Bazarului Big a fost luată în discuţie şi în şedinţa de Consiliul Local. Conform Studiului de Fezabilitate, întocmit de Direcţia Tehnică a Primăriei, investiţia se ridică la aproximativ 4 milioane lei. Cu aceşti bani, autorităţile doresc să construiască 87 de spaţii comerciale, pe o suprafaţă de 1.600 mp, dar şi să aducă reţele de utilităţi în zonă. Mai mult decât atât, spune primarul, se vor construi şi câteva hidrante pentru ca situaţia să fie sub control în cazul unui eventual incendiu.
 

Vă recomandăm şi:

Încep lucrările la noul bazar din Vaslui

Managerii se aşteaptă la stabilitate în comerţ, scădere uşoară în industrie şi accentuată în construcţii în perioada decembrie 2014 - februarie 2015

„Salvaţi Moldova de sărăcie“. Apel alarmant al Camerei de Comerţ şi Industrie Nord Est şi al mediului de afaceri din cea mai săracă zonă UE

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort