Cercetaţi pentru deţinere ilegală de plase de pescuit. Braconierii, prinşi pe lacul din Tămădău Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prinşi la pescuit ilegal FOTO Adevărul

Doi braconieri au dat bir cu fugiţii, după ce paznicul lacului din Tămădău Mare a alertat poliţiştii. Incidentul s-a petrecut  în noaptea de 19 noiembrie, când oamenii legii dela  Secţia 8 Poliţie Rurală Tămădău Mare au fost sesizaţi de paznicul unei societăţi comerciale cu profil piscicol de faptul că a surprins două persoane necunoscute la braconaj.

Verificările de poliţişti au condus la identificarea cu operativitate a doi bărbaţi, de 30 şi 37 de ani, din judeţul Ilfov, bănuiţi se săvârşirea faptei. Aceştia ar fi introdus în bazinul piscicol al societăţii şapte plase monofilament pe care le-au abandonat în momentul în care au fost surprinşi de paznic. Bărbaţii sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat şi deţinere ilegală de plase de pescuit. 

Vă recomandăm şi:

Misterele sturionilor, peştii de-o vârstă cu dinozaurii. Se reproduc la 14 ani, pot trăi până la 100 de ani şi sunt în pericol de dispariţie

Legenda monstrului de 675 de kilograme prins în Delta Dunării. Când a fost pescuit morunul din care s-au scos 145 de kilograme de caviar

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV