Cel mai influent politician din Călăraşi stă într-o vilă construită în urmă cu 20 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răducu Filipescu, şeful Consiliului Judeţean Călăraşi

Chiar dacă este de mai bine de 10 ani şef peste un judeţ sărăc, Răducu Filipescu a reuşit să agonisească o avere frumuşică. Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi are trei case, două maşini, 17,5 hectare de teren agricol şi o colecţie de bijuterii şi obiecte de artă valorând 80.000 de euro. Nu are niciun fel de datorii la bănci şi-şi permite în fiecare vară câte o vacanţă în străinătate.


„Şef bogat la judeţ sărac”. Aşa au scris jurnaliştii de la postul B1 TV, în octombrie 2012,  despre preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu Filipescu. „A câştigat al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţan Călăraşi, iar ca orice baron care se respect, liberalul Răducu Filipescu se poate lăuda cu o avere consistentă în contradicţie totală cu starea în care se află judeţul pe care îl păstoreşte din 2004”, se arată în materialul prezentat de postul de televizune B1 TV.
Potrivit declaraţiei de avere din iunie 2011, şeful CJ Călăraşi are un apartament de 55 de metri pătraţi în Bucureşti, cumpărat în 2006, şi două case, de 102 metri pătraţi, moştenită în 2008, respectiv 88 de metri pătraţi în Călăraşi, construită în urmă cu 20 de ani. Deşi nu este situată într-o zonă ultracentrală, locuinţa valorează câteva sute de mii de euro. Ferită oarecum de ochii curioşilor, vila de pe strada Viitor se află în spatele curţii, iar în faţă este perfect camuflată de mai mulţi brazi. Strada pe care locuieşte şeful judeţului Călăraşi este una obişnuită şi nu seamănă cu un cartier rezidenţial.

Două maşini, bijuterii şi obiecte de artă

Răducu Filipescu are peste 17 hectare de teren agricol în judeţ şi aproape 2.000 de metri pătraţi de teren intravilan. Şeful CJ Călăraşi mai deţine şi două maşini, un Cielo şi un Volkwagen Golf, bijuterii, obiecte de artă sau obiecte de cult în valoare de 80.000 de euro şi nu are credite sau alte datorii. De la CJ încasează anual un salariu de peste 55.000 de lei, în timp ce soţia sa câştigă la jumătate:24.000 de lei annual ca director la SC Domicon SA Călăraşi. Tot în declaraţia de avere, în fiecare an, în buzunarul preşedintelui CJ intră 5.200 de lei din arenda terenurilor.

Vacanţe de criză în Franţa şi Spania

În 2010, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu Filipescu, s-a întors din vacanţa de vară şi imediat s-a prezentat în faţa presei locale pentru a povesti cum şi-a petrceut concediul. Conform, Observator de Călăraşi, acesta a ales să parcurgă, împreună cu soţia, foarte mulţi kilometri pe traseul România-Grecia-Italia-Franţa-Spania şi retur. În total aproximativ 8.000 de kilometri în 14 zile. „Am rămas surprins de preţurile din Europa. Criza se resimte şi la ei. Adică să te cazezi la un hotel de patru stele cu 40 de euro, e ceva, în condiţiile în care acum câţiva ani te costa în jur de 120 de euro. Şi restul preţurilor sunt mici. Spre exemplu, un prânz de două persoane în Spania ne-a costat şi 11 euro”, a povestit liderul liberal.

Deşi a avut cazre pe bani puţini, Filipescu s-a plans de taxele mari de drum şi de preţul combustibilului. Chiar şi aşa, în 2010, familia Filipescu s-a încadrat în cei 1.500 de euro pe care şi-i planificase pentru vacanţă. Cel mai influent politician din judeţul Călăraşi chiar recomandă pe pagina sa de facebook locurile pe care le vizitează în vacanţă. Filipescu a postat fotografii din Croaţia şi Grecia, dar şi din Delta Dunării de la o partidă de pescuit.

Unul din pionii importanţi

Cu trei mandate la activ începute în 2004 în fruntea Consiliului Judeţean, Răducu George Filipescu este unul din pionii importanţi ai Partidului Naţional Liberal din teritoriu. El controlează organizaţiile liberale din sudul României şi speră să rămână şef al viitoarei regiuni de Sud  ce se va înfiinţa odată cu regionalizarea României. Filipescu este cel care a scris un proiect de regionalizare şi vrea să devină baron peste Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu şi Teleorman.
În plan politic, Răducu Filipescu este membru PNL din 1995, iar în 2000 a fost, timp de un an, secretar general al filialei judeţene a partidului. Din anul 2001 şi până în prezent, el este şeful PNL Călăraşi, iar din 2004 a preluat şi şefia judeţului.
 

Vă recomandăm şi:

Cum au confiscat baronii locali România: cine sunt oamenii de încredere ai liderilor politici din fiecare judeţ şi cum au împânzit toate instituţiile statului

Europarlamentare. Răducu Filipescu, desemnat să coordoneze campania electorală în Bărăgan

Cel mai influent politician din Bărăgan. Răducu George Filipescu, de 10 ani şeful judeţului Călăraşi

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil