Câţi bani primesc şomerii care se angajează. Cum şi când se acordă prima de încadrare şi de instalare de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând cu luna decembrie 2016, măsurile de stimulare a ocupării vor fi mai atractive pentru cele două categorii de beneficiari ai serviciilor oferite de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă: persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi angajatori.

Astfel, prin modificările aduse Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi al ocupării forţei de muncă, sunt introduse noi servicii acordate şomerilor, creşte cuantumul primelor de mobilitate şi se modifică modalitatea de acordare a acestora, este introdusă prima de activare, cresc subvenţiile acordate agenţilor economici pentru angajarea şomerilor. În categoria primelor de mobilitate se încadrează prima de instalare şi prima de încadrare.

Prima de instalare  se va acorda persoanelor înregistrate ca şomeri care se încadrează într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de cea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia. Prima de instalare se va acorda în două tranşe (50% data instalării şi 50% după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare), iar cuantumul acesteia este diferenţiat astfel:
a)12.500 lei pentru şomerii care se încadrează în muncă, într-o altă localitate şi îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa;
a)    15.500 lei pentru şomerii care sunt însoţiţi de membrii familiei care îşi schimbă domiciliul;
b)    în cazul în care ambii soţi îndeplinesc condiţiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi 3.500 lei;
Dacă angajatorul sau autorităţile publice locale sau centrale asigură locuinţă de serviciu sau suportă cheltuielile aferente din fonduri proprii sau fonduri publice, şomerii care se încadrează primesc o primă de instalare de:
-    3.500 lei pentru situaţiile prevăzute la punctele a) şi c);
-    6.500 lei pentru situaţia prevăzută la punctul b).

Persoanele care au locuinţa asigurată sau cheltuielile de cazare sunt suportate de angajator primesc prima de instalare într-o singură tranşă la data instalării. Prima de instalare se acordă şi persoanelor de cetăţenie română care şi-au exercitat dreptul la liberă circulaţie a lucrătorilor în Uniunea Europeană şi Spaţiul Economic European pe o perioadă de cel puţin 36 luni, în cuantumurile şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

Loc de muncă în altă localitate

Prima de încadrare se va acorda, lunar, pentru o perioadă de 12 luni, şomerilor înregistraţi care se angajează într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 15 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil sau reşedinţa. Cuantumul primei de încadrare se calculează în funcţie de numărul de kilometri (0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi) proporţional cu numărul de zile în care îşi desfăşoară efectiv activitatea la angajator.
Primele de mobilitate (prima de încadrare şi prima de instalare) se acordă persoanelor şomere care au domiciliul/reşedinţa sau îşi stabilesc noul domiciliu/reşedinţa în zonele prevăzute în Planul Naţional de Mobilitate. Acesta se aprobă şi se actualizează prin hotărâre de Guvern.

900 de lei pentru fiecare absolvent

Modificările Legii nr. 76/2002 prevăd introducerea primei de activare. Astfel, şomerii înregistraţi, care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, pot primi o primă de activare de 500 de lei, neimpozabilă, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puţin 3 luni.
Totodată, începând cu luna decembrie, angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ (indiferent de nivel) primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă în cuantum de 900 lei. În cazul persoanelor cu dizabilităţi subvenţia se acordă timp de 18 luni.

De asemenea, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, persoane cu dizabilităţi, şomeri de lungă durată, tineri NEET sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 900 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.

Angajatorii care încadrează în muncă, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă în cuantum de 900 lei.

 

Vă recomandăm şi:

Proaspeţii absolvenţi, motivaţi să se angajeze. Statul dă o primă de 500 de lei

În ce condiţii se acordă firmelor atestatul de întreprindere socială. Ce acte se cer

11 programe gratuite pentru şomeri. În ce meserii se obţin calificări şi ce beneficii au cursanţii

Angajări prin reţeaua EURES. Cele mai multe posturi vacante, în Marea Britanie

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare