Când va fi vârful pandemiei în România. Prof. Adrian Streinu Cercel, despre câţi români vor fi infectaţi cu coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, a vorbit, la Antena 3, despre evoluţia pandemiei de coronavirus în România. Vârful îmbolnăvirilor se va înregistra după Paşte.

Profesorul Streinu-Cercel a recomandat persoanelor tinere să circule cât mai puţin şi să nu intre în contact în această perioadă cu părinţii, bunicii, pentru a nu exista posibilitatea de a le transmite COVID-19, fiindcă cei în vârstă sunt cei mai afectaţi. Streinu-Cercel susţine că „vârful” epidemiei va fi după Paşte, când românii se vor reuni în familii pentru petrecerea sărbătorii, dar că nu ar trebui să facă asta fiindcă cea mai vulnerabilă parte din societate sunt vârstnicii, în rândul cărora infecţia cu COVID 19 poate fi fatală.

„Cum se traduce povestea asta în viaţa de zi cu zi? Trebuie să ţinem cont că avem copii, adulţi tineri şi mai puţin tineri şi avem persoane în vârstă. Acest virus ne-a spus că nu se atinge prea mult de copii şi oamenii tineri, dar are o problemă cu cei în vârstă. Trebuie să-i protejăm pe cei în vârstă. Trebuie să limităm circulaţia celor tineri. Tinerii nu trebuie să-şi viziteze părinţii, bunicii, străbunicii. Dacă vor să-i ajute, le cumpără cele necesare şi le lasă bagajele la uşă. Dacă ştim acest lucru, evident că primul lucru pe care trebuie să-l facem este să-i protejăm pe cei în vârstă. Şi atunci ne uităm să vedem unde sunt persoanele în vârstă. Persoanele în vârstă sunt în mediul rural, majoritatea, şi sunt în familiile care sunt „segregaţionate”, cu copiii, adulţi, respectiv vârstnici. Mă rog, avem aceste două situaţii: familii care au din toate grupele de vârstă în interior şi respectiv populaţia rurală care este îmbătrânită”, a explicat Adrian Streinu Cercel la Antena 3.

Schimb masiv de informaţie virală

Întrebat când vom atinge vârful, medicul a declarat: Un prim vârf va fi după Paşte. Avem două valori care vor fi foarte active. Un prim val va fi după Paştele catolic şi un al doilea val va fi după Paştele ortodox, pentru că atunci vom avea conglomerate şi atunci vom avea schimb masiv de informaţie virală între aparţinătorii unor familii, pentru că este obiceiul clasic se adună familia, fiind oameni în familie se adună la mese, deci aceste lucruri fiind cunoscute, calculele sunt uşor de făcut şi de estimat.

”Noi am avut o intrare masivă de concetăţeni români care au venit pe relaţia Italia, şi lucrul ăsta s-a văzut. Practic ce vedem în momentul de faţă, în cazurile de contact, majoritatea pe această relaţie. Din analizele pe care le-am făcut, şi avem inclusiv evaluarea colegilor de la Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti, arată cat se poate de clar că un interval de 19 zile vorbim de trei clustere diferite. Un cluster Italia, cel mai important, un alt cluster este cluster-ul israelian şi al treilea, care vine puternic din spate, este cel spaniol. Şi nici nu trebuie să fii foarte savant ca să-ţi dai seama că avem un „pool” important de concetăţeni care trăiesc în Spania şi care s-au repatriat în ultima lună de zile. Toţi aceşti concetăţeni aduc cu ei, o parte, evident nu toţi, o parte aduc virusul.

Dacă ne uităm pe monitorizarea pe care am făcut-o noi pe partea de Vest a României, este evident faptul că cei care au fost în carantină şi s-a dovedit ulterior că au fost pozitivi cu acest coronavirus, au venit pe această relaţie. Mai facem şi alte calcule care sunt statistice şi ştiţi că există un indicator care arată cam care ar fi rata de atac. În momentul de faţă se vorbeşte despre rata de atac de 2,5-3. Să spunem că nu o luăm pe aia de 3, şi o luăm pe aia de 2,5 şi dacă mai luăm în calcul faptul că circa într-un an, un an şi jumătate circulaţia virusului în populaţie ar trebui să ajungă undeva la 80% din populaţie, şi luăm în calcul 19 milioane de oameni, cât ar avea România, de-aici încolo calculele sunt simple şi nu încape niciun fel de dubiu, a explicat prof. Adrian Streinu Cercel.

Carantină de 10 săptămâni, varianta ideală

Despre restricţiile impuse de autorităţi şi recomandările de evitare a contactului, atât cât este posibil, cu alţi oameni, făcute de medici, managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş” a explicat că, într-un scenariu ideal, autoizolarea la domiciuliu ar trebui să dureze între opt şi zece săptămâni.

„Dacă dăm un stop-joc tuturor, nu se va întâmpla absolut nimic. Toată lumea stă acasă, se blochează absolut tot, opt sau, ideal, zece săptămâni. Apoi, viaţa îşi revine, automat, la normal”, a spus Streinu- Cercel.

Mai multe pentru tine:
Casa Albă a concediat toți membrii agenției de urbanism responsabilă cu patrimoniului arhitectural din Washington D.C. Trump vrea remodelarea Capitalei după propria viziune
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
George Simion acuză puterea pentru retragerea trupelor americane: „Suntem singurii care pot debloca relația cu SUA. Cei care îl înjurau pe Trump NU POT!”
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?