Campania împotriva muncii la negru, finalizată cu dosare penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.500 de dosare penale referitoare la fapte comise în legătură cu utilizarea forţei de muncă au fost înregistrate în toată ţară, în urma unei campanii declanşate în luna mai de poliţişti.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate aproape 58.000 de sancţiuni contravenţionale. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, în perioada 2 mai – 30 septembrie, poliţiştii de investigare a fraudelor efectuat 5.000 de controale la diverse firme pentru identificarea şi cercetare faptelor ce sunt incriminate ca infracţiuni în materia angajării şi utilizării forţei de muncă.

Angajatori, puşi sub învinuire

Din cele 1.596 de dosare penale înregistrate, au fost soluţionate 839 de cauze. În 700 de dosare penale s-a dispus începerea urmăririi penale, iar în 139 de dosare penale au fost propuse alte soluţii. Printre nereguli descoperite se regăseşte primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă. 28.193 de angajatori au fost sancţionaţi pentru încălcarea prevederilor legislaţiei muncii, dintre aceştia 3.622 pentru utilizarea forţei de muncă fără forme legale.
Şi în judeţul Călăraşi, doar într-o singruă lună, pentru a desfiinţa munca fără acte şi a-i determina pe angajatori să intre în legalitate, inspectorii ITM au verificat, peste 2.500 de persoane. La neregulile descoperite au fost aplicate amenzi de 40.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model