Campania împotriva muncii la negru, finalizată cu întocmirea a 1.700 de dosare penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 67.000 de sancţiuni au aplicat poliţiştii pentru neregulile constatate în legătură cu utilizarea forţei de muncă.

În perioada mai – octombrie, poliţiştii structurilor de investigare a fraudelor au înregistrat peste 1.700 de dosare penale.Inspectoratul General al Poliţiei Române, în colaborare cu Jandarmeria Română, Inspecţia Muncii şi Garda Financiară au iniţiat, la 27 aprilie, Planul comun de acţiune pentru reducerea muncii nedeclarate şi a combaterii evaziunii fiscale, rezultată din munca „la negru”. Astfel, în perioada 2 mai – 31 octombrie 2011, poliţiştii de investigare a fraudelor au participat la 6.600 de controale.

Au fost înregistrate 1.739 de dosare penale, în 836 dintre cauze fiind începută urmărirea penală. Oamenii legii au stabilit că cele mai dese încălcări ale legislaţiei se referă la primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără  încheierea unui contract individual de muncă. Au fost sancţionaţi 32.813 de angajatori pentru încălcarea prevederilor legislaţiei muncii, 4.203 dintre aceştia pentru utilizarea forţei de muncă fără forme legale.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!