Călăraşi: Singurul medic din judeţ cu 3.400 de pacienţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniela Cantaragiu are pe liste mai mulţi bolnavi cu 1.200 decât prevede legea. Femeia nu refuză pe nimeni, deşi Casa de Asigurări de Sănătate îi decontează cheltuielile doar pentru 2.200 de persoane.

Deşi legea spune că fiecare medic trebuie să aibă maximum 2.200 de pacienţi, dr. Daniela Cantaragiu iese din tipare. Spune că nu ar renunţa la pacienţii ei pentru nimic în lume. Oricine îi cere ajutorul şi vine să se înscrie pe liste, îl primeşte cu mare drag. „Nu am cum să renunţ la pacienţii mei, mai ales că legea nu mă obligă. Chiar dacă nu sunt plătită pentru toţi, eu sunt medic şi trebuie să îmi fac meseria. Nu pot să le spun să plece la alt medic“, ne-a spus Daniela Cantaragiu.

Vizite la domiciliu

De 22 de ani este medic şi se declară o femeie fericită şi împlinită datorită carierei pe care a ales-o. „De multe ori e obositor, dar nu mă plâng şi nu îmi pare rău că am ales această meserie. Dacă ar fi să o iau de la început, tot medicina aş alege“, ne-a declarat Daniela Cantaragiu.

Nu se plânge niciodată şi încearcă să se gospodărească pentru a nu duce lipsă de nimic la cabinet. Se descurcă foarte bine cu medicamentele şi, împreună cu cele doua asistente, oferă primul ajutor tuturor celor care au nevoie: coase plăgi, pune perfuzii şi face tratamente. „Îmi iubesc meseria şi în cazuri de urgenţă merg şi la pacienţi acasă. Lunar ajung la pacienţii care sunt în scaune cu rotile, care au membrele amputate “, a mai spus medicul.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare